După ce mai bine de 20 de ani Spitalul din Turţ a zăcut în paragină, acum a fost readus pur şi simplu la viaţă.
Prin intermediul unui proiect, Asociaţia ASSOC, în colaborare cu Primăria şi Consilioul Local Turţ, a amenajat acest spital şi l-a transformat în trei structuri de economie socială, care au fost lansate azi într-un cadru festiv.
În cadrul spitalului va funcţiona astfel, Centrul rezidenţial “Viavalis” Oaş, în cadrul căruia cele 24 de saloane ale spitalului au fost transformate într-un centru de îngrijire a celor vârstnici, oferindu-li-se bătrâneţi liniştite.
În aceeaşi locaţie va funcţiona şi un serviciu de îngrijiri medicale a vârstnicilot la domiciliu, un program autorizat furnizat de Asociaţia “Sănătate şi Solidaritate”.
Tot aici, a fost înfiinţată o firmă de catering numită “Carul cu bunătăţi” care va oferi servicii de specialitate atât pentru evenimente cât şi pentru diferite instituţii sau firme.
În urmă cu circa două săptămâni, tot la Turţ a fost inaugurat şi un centru de meditaţii pentru elevii din comună şi din toată Ţara Oaşului.
Valoarea totală a investiţiilor realizate la Turţ se cifrează la circa 2,9 milioane de lei şi au fost create 22 de noi lopcuri de muncă.