More

    FINANŢIŞTII sătmăreni NU au fost AZI în GREVĂ. Au PREFERAT să MUNCEASCĂ

    fisc1

    Cu toate că reprezentanţii sindicatelor din direcţiile de Finanţe şi finanţiştii din primării au anunţat că vor întrerupe azi munca între orele 11.00 şi 14.00, acest lucru nu s-a întâmplat la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare.

    Conform unor surse din cadrul instituţiei, iniţial, decizia luată era de a opri lucrul între orele menţionate mai sus.

    Apoi s-a vehiculat o grevă japoneză, astfel că angajaţii AJFP ar fi urmat să poarte banderole albe şi să nu întrerupă munca.

    În cele din urmă, însă, se pare că, după o rundă de convorbiri între conducerea instituţiei şi reprezentanţii sindicatului, s-a decis ca la Satu Mare să nu fie organizat niciun protest, sub nicio formă. În aceste condiţii, activitatea din cadrul Finanţelor sătmărene s-a desfăşurat fără sincope.

    Potrivit protocolului dintre sindicate, azi, la Bucureşti a avut loc o acţiune de protest în faţa Ministerului Finanţelor şi ANAF.

    Pe perioada acţiunii desfăşurate în Bucureşti, finanţiştii din toată ţara trebuia să fie întrerupt lucrul cu publicul urmând a protesta în faţa administraţiilor judeţene ale finanţelor publice.

    Acţiunea, denumită “Marşul Demnităţii”, este menită “să atragă atenţia asupra consecinţelor grave ale comportamentului abuziv al preşedintelui ANAF, având ca solicitare demiterea domnului Gelu Ştefan Diaconu”, se arată în comunicatul Sed Lex.

    Angajaţii AJFP Satu Mare nu s-au solidarizat cu colegii lor din ţară, preferând să continue munca fără nicio formă de protest.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE