More


    În Carei au început să apară şi bancnote false de 50 de lei

    =

    fals50

    În cursul săptămânii trecute, în Carei au apărut zeci de bancnote false de 10 lei. Potrivit angajaţilor din sistemul bancar, au fost găsite deja şi câteva bancnote de 50 de lei falsificate după aceeaşi metodă. Nu este exclus ca în municipiul Carei să fi fost puse în circulaţie şi bancnote contrafăcute de valori mai mari.

    Primele bancnote false de 50 de lei
    În ultimele zile, Careiul a fost invadat de bancnote false de 10 lei. Cele mai multe au fost depistate în bănci, unde bancnotele sunt mult mai atent verificate. Banii contrafăcuţi pot fi recunoscuţi destul de greu chiar şi de către cei cu experienţă în domeniu. Bancnotele false sunt mai deschise la culoare şi pe măsură ce sunt manevrate crapă vopseaua de pe ele (nu rămân la fel de netede). Este o diferenţă şi la desenul din pătratul din partea stângă sus şi pe bancnotele adevărate trebuie să fie văzut numărul 10 (lei) de şapte ori. Spicele aurii sunt mult mai scurte pe decupeul transparent de pe bancnotele false. Nu în ultimul rând, ar fi de reţinut că bancnotele false sunt mai scurte cu 3 milimetri decât cele reale. Cea mai simplă metodă de verificare dacă bancnota este falsă sau nu este să încercați să răzuiți culoarea cu o cheie. Dacă culoarea se răzuiește este unul din semnele clare ca bancnota este falsă. De multe ori, angajaţii băncilor din Carei au rămas cu mâinile mânjite de cerneala de pe bancnotele contrafăcute.

    Mai grav este faptul că au apărut şi bancnote falsificate de 50 de lei. Cel puţin două asemenea bancnote au fost identificate în băncile careiene. La fel ca şi în cazul celor de 10 lei, bancnotele arată uzate, însă cerneala de pe ele se desprinde extrem de uşor. Cea mai sigură metodă de depistare o constituie şi în acest caz răzuirea bancnotei. Dacă cerneala se răzuieşte e clar că bancnota este falsă.

    Banii contrafăcuţi vin din Bihor?
    Se pare că bancnotele falsificate provin din judeţul Bihor. Nu este exclusă varianta ca banii falşi să fi fost plasaţi în Carei de către diverse persoane din judeţul învecinat. În septembrie anul trecut, procurorii DIICOT au descoperit în Oradea o fabrică de bani falşi aparţinând unui clan mafiot din Napoli, Italia. De asemenea, anchetatorii au găsit 11,6 milioane de euro în imobil şi 90.000 de euro la o groapă de gunoi, unde membrii grupării intenţionau să îi ardă, precum şi mai multe bancnote care fuseseră parţial distruse.

    Cei care intră în posesia unor bancnote de acest fel sunt rugaţi să le predea poliţiştilor, pentru a se putea efectua cercetări în vederea identificării şi a tragerii la răspundere a celor implicaţi în procesul de confecţionare şi distribuire a unor astfel de bancnote falsificate.

    Szasz Lorand



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img