Peste 11 MII de SĂTMĂRENI suferă de DIABET. Acţiune de MĂSURARE a GLICEMIEI, azi la SATU MARE

Peste 11 MII  de SĂTMĂRENI suferă de DIABET. Acţiune de MĂSURARE a GLICEMIEI, azi la SATU MARE
||||

diabet1

Mii de sătmăreni şi-au măsurat azi glicemia dar şi-au făcut şi alte analize medicale în cadrul unei acţiuni organizate la Casa de Cultură de Clubul Lions, în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Sătmărenii care s-au prezentat la această acţiune au fost măsuraţi, cântăriţi, li s-a luat tensiunea arterială, li s-a luat probe de sângă pentru măsurarea glicemiei şi pentru alte analize medicale.

diabet3

Potrivit preşedintelui Clubului Lions Satu Mare, Nicolae Manea, a fost cea mai completă acţiune de acest fel dintre cele 15 organizate până în prezent la Satu Mare.

diabet5

Cuvinte de apreciere şi felicitări pentru organizatori au mai transmis şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, precum şi managerul Spitalului Judeţean, Marcela Papici.

La nivelul judeţului sunt înregistraţi, în momentul de faţă, peste 11 mii de sătmăreni care suferă de diabet.

diabet6

Potrivit şefului de Secţiei de Diabetologie a Spitalului Judeţean, Iosif Szilagyi, anual sunt înregistrate circa o mie de noi cazuri.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand