CINSTIRE adusă ÎNAINTAȘILOR de ZIUA NAŢIONALĂ. Au fost despuse COROANE de FLORI la BUSTURILE acestora



bust1

Persoanlitățile marcante ale istoriei României au fost omagiate astăzi cu ocazia zilei de 1 Decembrie prin depuneri de coroane și jerbe la busturile amplastate în diferitele locații din municipiu. Rând pe rând, autoritățile dar și reprezentați ai societății civile i-au omagiat pe Mihai Viteazul, Avram Iancu, Corneliu Coposu , I C Brătianu și Iuliu Maniu.

bust2

Prima oprire a fost la bustul lui Mihai Vitezul , precursorul unificării românilor. Aici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de jandarmi Judeţean Satu Mare, Camelia Lucuţ, a evocat, în câteva cuvinte, activitatea lui Mihai Viteazul, primul care a reuşit să unifice cele trei ţări româneşti, după care au fost depuse coroane de flori din partea Prefecturii, Consiliului Judeţean, a Primăriei Satu Mare, a partidelor politice şi din partea altor organizaţii.

bust3

Omagiat a fost și Cărișorul Munților pentru rolul pe care l-a avut în timpul revoluției pașoptiste. Cei prezenți la bustul lui Avram Iancu și-au amintit lupta pe care a adus-o eroul pentru drepturile și libertățile românilor.

bust4

Tot pentru bătălia dusă pentru libertate și pentru că a fost un simbol al luptei , de data aceasta împotriva regimului comunist, a fost omagiat și Corenliu Coposu.

bust5

De întâi decembrie au fost omagiați și oamenii politici care au pus bazele statului modern. Jerba de flori au fost aștezate și la busturile lui IC Brătianul și Iuliu Maniu.

bust6

Prin depunerile de coroane, autoritățile au dorit să își manfieste respectul față de înaintași și să recunoască sacrificiile făcute de aceștia atunci când au pus interesul statului mai presus de interesul personal.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts