Urbea de pe Someş se poate lăuda cu un număr semnificativ de şumahări, alonzo sau raiconăni. Aceşti super-şoferi au o regulă de aur. Şi anume: Codul Rutier este făcut pentru cei care nu ştiu conduce, astfel încât să îl folosească drept punct de reper. În schimb, super-şoferii nu mai au nevoie de niciun fel de reguli în trafic. Aceasta este regula de aur, singura de altfel. Super-mega-tera-şoferii conduc şi parchează într-o manieră care nu este accesibilă pentru omul de rând, posesor de bun-simţ. Oamenii corecţi nu au capacitatea să poată desluşi tainele acestor vandamişvarţenegheri. Practic, cei care conduc respectând Codul Rutier sunt nişte încurcă-lume. Stau în faţa dezinvolturii la volan, al talentului suprem. Şi mai exact, super-şoferii nu se pot desfăşura după super-capacitatea lor. Cum să circuli cu peste o sută de kilometri la oră prin oraş dacă în faţa ta se află unul care conduce cu doar 60 de kilometri?! Cum poţi să circuli cu super-viteză dacă unii nesimţiţi îşi permit să treacă strada pe o chestie numită (SIC!) trecere de pietoni?! Cum poţi să parchezi de-a curmezişul când toţi parchează între două linii albe?! Cum să nu poţi să îţi turezi super-motorul la maxim, mai ales pe timp de noapte, atunci când se aude cel mai bine?! Ce-i dacă se trezesc unii mofturoşi iubitori de reguli şi de Cod Rutier?! Apoi, mai sunt şi nişte semne caraghioase care cică ar interzice parcarea în anumite locuri, pe care sunt desenate, culmea, nişte scaune cu rotile. Câtă naivitate! Acestea sunt întrebările care stau pe buzele super-şoferilor, gata să iasă la foc automat printre alte vorbe de duh şi înşiruiri de nume de sfinţi şi alte zeităţi. Adevărul este că pentru cei mai vero şoferi din urbe ar trebui să se facă nişte drumuri speciale. Ei, zeii şoselelor – călare pe nişte super-cai putere – nu se pot împiedica de nişte neica nimeni. Până când vor mai trebui să sufere aceşti super-şoferi?!