More


    Creşterea salariilor şi reducerea TVA vor susţine consumul şi anul viitor

    =

    Creşterea veniturilor populaţiei şi reducerea TVA vor alimenta o creştere susţinută a consumului şi anul următor, stimulând însă importurile, iar România trebuie să gestioneze cu prudenţă momentul de creştere economică pentru a nu reveni la dezechilibrele de dinaintea crizei, potrivit PwC. “În România consumul creşte cu 6-7% anual pe fondul creşterii veniturilor populaţiei şi al reducerii TVA la alimente. În condiţiile în care începând cu 1 ianuarie 2016 se va reduce şi cota standard de TVA şi vor intra în vigoare majorări salariale semnificative în sectorul public, ne aşteptăm la o creştere susţinută a consumului şi pe parcursul anului viitor. Din păcate însă, o parte a acestui consum sporit va fi satisfăcută din importuri, ceea ce s-ar putea să antreneze o majorare a deficitului balanţei comerciale şi chiar presiuni de depreciere pentru moneda naţională. România ar trebui să gestioneze cu prudenţă acest moment de accelerare a creşterii economice pentru a nu reveni la dezechilibrele macroeconomice ce au caracterizat perioada anterioară crizei financiare din 2008-2009”, a declarat Bogdan Belciu, partener, Consultanţă pentru Management, PwC România.

    Potrivit economiştilor PwC, ambele motoare ale cheltuielilor de consum – venitul real disponibil şi rata de economisire – au jucat un rol în această tendinţă ascendentă. Tendinţele recente în privinţa cheltuielilor de consum arată o creştere între 2 şi 4% faţă de anul trecut în termeni reali în cele mai multe economii occidentale, ceea ce reprezintă o veste bună pentru retaileri şi companii în perspectiva apropierii sărbătorilor de iarnă. “Cheltuielile de consum sunt fundamentale pentru companii şi pentru economii în general, iar în multe dintre statele analizate, consumul reprezintă două treimi din activitatea economică. De asemenea, consumul este principalul motor al veniturilor companiilor, ceea ce se corelează cu intenţiile de angajare ale acestora”, a spus Belciu.

    Cele mai multe dintre ţările analizate sunt într-o poziţie favorabilă în care venitul real disponibil al populaţiei a crescut, iar rata de economisire a scăzut, însă în Germania rata de economisire a crescut, în ciuda creşterii veniturilor.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img