More


    Am suplimentat cu 143.000 dozele de vaccin gripal, pentru a evita îmbolnăvirile

    - Advertisement -

    vaccin

    Dozele de vaccin gripal au fost suplimentate cu 143.000, la cererea direcţiilor de sănătate publică, pentru a evita îmbolnările, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, în ultimele două luni fiind vaccinate peste 460.000 de persoane.

    Pentru sezonul 2015-2016, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat iniţial 500.000 de doze de vaccin gripal, care au fost în totalitate distribuite către direcţiile de sănătate publică. Numărul de doze a fost suplimentat la sfârşitul anului trecut, pentru prevenirea afecţiunile respiratorii şi a gripei în perioadele reci şi cu fluctuaţii de temperatură. “La cererea direcţiilor de sănătate publică, am luat decizia de a suplimenta cantitatea de vaccin gripal cu încă 143.000 de doze pentru imunizarea persoanelor la risc, astfel încât să evităm creşterea numărului de îmbolnăviri prin viroze de sezon. Recomandăm persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire să se adreseze medicilor de familie pentru a obţine gratuit acest vaccin”, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.

    Peste 460.000 de persoane au fost vaccinate de la jumătatea lunii noiembrie 2015, când a început campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon. Potrivit datelor primite de Ministerul Sănătăţii de la specialiştii în sănătate publică, “activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică largă şi fără tendinţă de creştere semnificativă”.

    Trei cazuri de gripă confirmate în laborator au fost înregistrate de la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, gripei şi infecţiilor respiratorii acute severe (SARI).

    Campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în spitale. Sunt vaccinate gratuit persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, adică cele cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravidele, conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.

    Ministerul Sănătăţii menţionează că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. Potrivit specialiştilor, măsurile de igienă personală, spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos, o alimentaţie bazată pe legume şi fructe sunt esenţiale pentru prevenirea afecţiunilor respiratorii şi a gripei.

    Medicaţia antigripală (antivirală) existentă în stoc la fiecare secţie sau spital de boli infecţioase se administrează doar la indicaţia medicului, în cazurile grave sau în cazul bolii la persoane cu factor de risc cu complicaţii, indiferent de rezultatul de laborator pentru gripă.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img