Boboteaza şi Sfântul Ioan marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă



boboteaza

Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie cunoscută şi sub denumirile “Arătarea Domnului” sau “Epifania”, şi ziua Sfântului Ioan, din 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare” sau “Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi înseamnând “arătare”, “descoperire”, “revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare dinaintea Paştilor. Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi.

Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts