More


    Criză de personal în administraţia publică

    - Advertisement -

    personal

    Sute de posturi sunt vacante în administraţia publică din municipiul Satu Mare. Aceste date reies din rapoartele întocmite de către Primăria Satu Mare, Poliţia Locală şi Serviciul Public de Asistenţă Socială. Pentru ocuparea unor posturi se vor organiza concursuri, în timp ce pentru funcţiile de conducere se pare că vor avea prioritate persoanele din interiorul sistemului.

    Doar două treimi din posturi sunt ocupate la Primărie
    Aparatul de specialitate al primarului municipiului Satu Mare, inclusiv Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, are un număr maxim de funcţii publice aprobate de 292, dintre care 36 funcţii publice de conducere, respectiv 256 de funcţii de execuţie. În prezent sunt ocupate un număr de 196 de posturi, dintre care 20 de conduce şi 156 de execuţie. “Funcţiile publice vacante sunt propuse a fi ocupate prin recrutare, cu excepţia unui număr de şapte funcţii de conducere”, se arată într-un raport al Primăriei Satu Mare.

    Doar jumătate din posturile de la SPAS sunt ocupate
    La Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare numărul maxim de funcţii publice aprobate este de 47, din care doar 29 sunt ocupate. În schimb, toate funcţiile publice vacante sunt propuse a fi ocupate prin recrutare. “Vor fi supuse reorganizării prin transformare un număr de opt funcţii publice de execuţie clasa I, având în vedere faptul că titularii acestora îndeplinesc condiţiile specifice cerute de legislaţie pentru a participa la concursul/examenul de promovare în grad profesional”, se arată într-un raport al Serviciului Public de Asistenţă Socială.

    Criză de personal şi la Poliţia Locală
    În cazul Poliţiei Locale Satu Mare numărul maxim de funcţii publice aprobate este de 135, dintre care 13 sunt funcţii publice de conducere, şapte funcţii de execuţie generale şi 115 funcţii publice de execuţie specifice de poliţist local. În prezent sunt ocupate un număr de 98 de funcţii, dintre care nouă funcţii de conducere, patru funcţii de execuţie generale şi 85 funcţii publice de execuţie specifice de poliţist local. “Funcţiile publice vacante sunt propuse a fi ocupate prin recrutare, cu excepţia funcţiei publice de consilier juridic, grad profesional asistent. Vor fi supuse reorganizării prin transformare un număr de 14 funcţii publice specifice de poliţist local având în vedere faptul că titularii acestora îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţie pentru a participa la concursul/examenul de promovare în grad profesional”, se precizează într-un raport al Poliţiei Locale.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img