Aproape 50 de cupluri, 40 care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi şapte care au împlinit 60 de ani de când soţii şi-au unit destinele, au fost premiate ieri dimineaţă de conducerea Primăriei Satu Mare. Ceremonia s-a desfăşurat în sala de căsătorii a Primăriei, în prezenţa primarului Dorel Coica, a viceprimarului Radu Roca şi a directorului Serviciului de Stare Civilă, Ionel Torja.
Înainte de premierea propriu-zisă, atât primarul cât şi viceprimarul au felicitat cuplurile de aur ale municipiului Satu Mare, spunând că reprezintă un adevărat exemplu de convieţuire între soţi pentru toţi sătmărenii. ”Mă bucur extrem de mult că am ocazia să-i întâlnesc azi pentru a le ura un călduros La Mulţi Ani, viaţă lungă şi multă sănătate. Ei sunt un adevărat exemplu pentru noi şi merită felicitaţi pentru asta”, a spus primarul Dorel Coica.
Apoi, edilul şef a premiat cuplurile care au împlinit 60 de ani de căsătorie, iar Radu Roca şi Ionel Torja pe cele care au împlinit 50 de ani. Fiecare cuplu a primit din partea Primăriei Satu Mare câte o diplomă şi un plic cu suma de 500 de lei.
Florin Dura