Hoţi MINORI, PRINŞI de poliţişti. VEZI ce au FURAT aceştia



hot1

Poliţiştii sătmăreni au reuşit să prindă autorii a mai multor furturi făcute de minori. Astfel, miercuri, poliţiştii de investigaţii criminale careieni au identificat două persoane bănuite de comiterea unei infracţiuni de furt. În urma cercetărilor efectuate oamenii legii au stabilit că două minore, de 16 şi respectiv 17 ani, din municipiul Carei, ar fi furat, în noaptea de Crăciun, din locuinţa unei persoane la care se aflau în vizită, un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 lei. Poliţiştii au recuperat prejudiciul, urmând a fi restituit părţii păgubite. În cauză se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

hot2

Tot miercuri, în jurul prânzului, poliţiştii din Oraşu Nou, au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, despre faptul că, marţi i-a fost furată din curtea locuinţei sale o bicicletă de culoare neagră, cauzându-i un prejudiciu de 500 lei. Oamenii legii au demarat imediat activităţile pentru identificarea persoanei bănuită de comiterea faptei, reuşind la scurt timp prinderea acesteia, un minor în vârstă de 14 ani.

hot3

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că minorul este bănuit de comiterea mai multor infracţiuni, respectiv duminică ar fi furat o bicicletă de pe raza localităţii Oraşu Nou. Acelaşi copil ar fi distrus luni noaptea geamul unei locuinţe din localitatea Prilog, cauzând un prejudiciu de 200 lei, iar marţi ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă din Oraşu Nou, de unde ar fi furat un telefon mobil, bunuri alimentare şi suma de 30 lei. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt, furt calificat şi distrugere.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts