Peste 12 milioane de lei, alocate primăriilor de Consiliul Judeţean

sedinta

Consiliul Judeţean a alocat, în urma şedinţei extraordinare de azi, suma de 12,35 milioane de lei pentru toate cele 65 de primării din judeţ, adică câte 190.000 de lei pentru fiecare unitate administrativ teritorială.

Aceste fonduri, care provin din sumele defalcate de TVA alocate judeţului Satu Mare şi din cota de 18,5% din impozitul pe venit, au fost alocate primăriilor pentru echilibarea bugetelor şi vor putea fi folosite atât la buna funcţionare a acestora cât şi pentru diferite proiecte de dezvoltare derulate în unităţile administrativ teritoriale din judeţ.

Tot în cadrul şedinţei de azi, consilierii judeţeni au aprobat şi actualizările indicatorilor economici pentru diferite proiecte derulate de Consiliul Judeţean. Este vorba despre reabilitarea Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Satu Mare, dezvoltarea turistică în zona Luna Şes, dar şi despre proiectele privind modernizarea a zece tronsoane de drum judeţean pe o distanţă de 195 de kilometri. Actualizările trebuiau făcute datorită faptului că taxa pe valoarea adăugată a scăzut de la 24 la 20%.

DSC_0007

Referitor la drumurile judeţene, preşedintele Adrian Ştef a arătat că există finanţări pentru reabilitarea tuturor celor zece tronsoane de drum judeţean. Pentru cinci dintre acestea, lucrările au fost deja repartizate în urma licitaţiilor publici, urmând ca în scurt timp să fie organizate licitaţii şi pentru celelalte cinci tronsoane. “Sperăm că până la sfârşitul lunii februarie licitaţiile să fie finalizate, urmând ca din martie să înceapă şi lucrările”, a mai precizat Ştef.

Consilierii judeţeni au mai votat şi majorarea capitalului social al societăţii Mobility Jud. Este vorba despre un proiect derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare în cadrul căruia va fi amenajat un atelier prin care autoturismele vor fi adaptate pentru persoanele cu handicap motor.

ULTIMELE ȘTIRI

FOTOGALERIE. Ţigări în valoare de peste 80.000 lei, confiscate la Țara Oașului

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate pe linia combaterii contrabandei cu țigări, aproape...

ACȚIUNE. ARESTAT în vamă. Traficant de MIGRANȚI, prins la Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat din Suceava, căutat de autoritățile...

DECIZIE. Peste 850 de sătmăreni, IZOLAȚI. Din vamă, în CARANTINĂ

La nivelul județului Satu Mare, în data de 26 octombrie 2020, se aflau în carantină la domiciliu 853 persoane. În perioada 25.10.2020, ora 07:15 –...

ALERTĂ. Profesor și elev de clasa a VII-a, depistat POZITIV cu COVID-19. Clasa intră în SCENARIU ROȘU

Sistemul de învățământ din județul sătmărean intră din nou în alertă după ce, în acst week-end, un cadru didactic și un elev de clasa...

Latest Posts