Sătmărence terorizate



bursa

Sătmarul nu are nevoie de imigranţi care să le terorizeze pe fete şi pe femei pe stradă doarece are oraşul teroriştii lui. De câteva săptămâni, în cartierul Micro 17, îşi duce veacul o bandă de tineri, mai tuciurii (poate fi şi o iluzie optică din cauza iluminatului stradal foarte slab), care nu fac altceva decât să le terorizeze pe fetele şi pe femeile singure pe stradă. Punctul lor central este, din câte se pare, zona părculeţului din cartier.

Cum văd o femeie sau o fată singură pe stradă după lăsarea întunericului, membri clanului, circa şase-şapte la număr, le acostează, le adresează cuvinte jignitoare, de obicei în limba maghiară, şi nu se sfiesc să le atingă sau să le îmbrâncească.

Dacă în zonă apare vreun bărbat mai viguros, care să impună frică tâlharilor, aceştia se fac nevăzuţi cât ai zice peşte în întuneric. S

âmbătă seara, spre exemplu, o tânără a ieşit din casă după lăsarea întunericului şi a avut ghinionul să dea de banda care terorizează cartierul. Norocul ei a constat în faptul că, în acel moment, prin preajmă a trecut un bprbat care a avut cel puţin curajul să strige la membrii bandei care, de frică, au dispărut. Nu ştim câte alte femei au avut ghinionul să se întâlnească cu aceştia fără să treacă nimeni prin preajmă. Poliţiştii i-ar mai putea alunga, dacă nu chiar prinde, dacă ar patrula prin zonă.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts