More


    Strada devine din ce în ce mai periculoasă

    - Advertisement -

    pol

    Poliţiştii sătmăreni au avut, în cursul anului trecut, mult de lucru în ceea ce priveşte combaterea infracţiunilor, potrivit bilanţului pe anul 2015 al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare. Peste 230 dintre acestea au fost comise în stradă, ceea ce înseamnă că strada devine din ce în ce mai periculoasă.

    Un poliţist la 480 de locuitori
    Statul de organizare al Inspectoratului are prevăzute 822 funcţii (173 de ofiţeri, 613 de agenţi şi 36 de personal contractual) şi este ocupat în proporţie de 88,07%. Poliţia sătmăreană are în prezent 724 cadre, din care 153 ofiţeri, 538 agenţi şi 33 personal contractual, raportat la populaţia judeţului însemnând un poliţist la 478 de locuitori.

    Alocaţiile bugetare aprobate pentru anul 2015 au fost de 50.426.680 lei. În ceea ce priveşte parcul auto, în cursul anului 2015, acesta s-a mărit cu 46 autovehicule.

    Combaterea absenteismului şcolar
    Pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, s-a acţionat în colaborare cu efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, ale Poliţiei de Frontieră Satu Mare şi cu poliţiile locale. Efectivele de ordine publică au constatat 2.983 infracţiuni.

    Pentru asigurarea unui climat de siguranţă pe teritoriul judeţului, efectivele de ordine publică au desfăşurat 1.460 de acţiuni de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, din care 703 pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, 181 în domeniul braconajului piscicol, 576 acţiuni în domeniul silvic. Totodată au fost iniţiate şi desfăşurate 350 acţiuni de combatere a absenteismului şcolar, 123 pentru combaterea nerespectării normelor rutiere, în zonele adiacente unităţilor şcolare, în parcuri sau localuri din vecinătatea acestora şi alte 89 de acţiuni pe linia actelor de comerţ ilicit şi consumul de alcool de către elevii minori.

    Peste 600 de dosare penale soluţionate
    La începutul anului, polițiștii de proximitate aveau în lucru 215 dosare penale, au înregistrat 665 dosare penale, au soluționat 603, rămânând în lucru 277 dosare penale. De asemenea în cadrul activităților curente au aplicat 866 sancțiuni contravenționale.

    Din totalul infracţiunilor judiciare sesizate, 5,6 %, adică 237 de fapte, au fost comise în stradă. În cursul anului 2015 au fost sesizate 237 infracţiuni stradale, ponderea constituind-o furturile cu 207 fapte, urmate de tâlhării – 24. S-au mai înregistrat 3 infracţiuni de ultraj şi 3 infracțiuni de tulburare a ordinii publice.

    În perioada de referinţă au fost constatate 612 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi 79.111 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 8.706.650 lei.

    Aproape o mie de fraude fiscale
    Eforturile întreprinse în vederea combaterii criminalităţii economico-financiare s-au concretizat în constatarea în anul 2015 a 993 fraude de natură economico-financiară, iar în cazul altor 267 infracţiuni s-a declinat competenţa de cercetare.

    În ceea ce priveşte evaziunea fiscală, în cursul anului 2015 au fost constatate 316 infracţiuni, iar activităţile desfăşurate pe linia combaterii contrabandei, în special a celei cu ţigări, au condus la constatarea a 91 infracţiuni la Codul Vamal.

    Criminalitatea contra patrimoniului reprezintă 50,52% din totalul infracţionalităţii sesizate, respectiv 3.400 infracţiuni. Din totalul criminalităţii contra patrimoniului sesizată, 72,41% reprezintă furturi, 15,5% distrugeri, 5,5% înşelăciuni, 2,03% sunt abuzuri de încredere, 1,59% sunt tâlhării, iar 2,97% sunt alte infracțiuni.

    Anul trecut au fost constatate 180 infracţiuni la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, din care 148, adică 82,22%, au fost descoperite de lucrătorii serviciului de specialitate care au soluţionat 71 dosare penale din care 7 cu propunere de trimitere în judecată.

    În cadrul activităţilor preventive au fost executate 189 acţiuni şi controale fiind identificate şi ridicate în vederea confiscării 13 arme de vânătoare, 22 arme cu aer comprimat, 8 pistoale , 184 cartuşe, 685 kg petarde şi artificii, 53,5 kg deșeuri periculoase, 135 kg carne vânat și a fost indisponibilizat un autovehicul folosit la braconaj.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img