Săptămâna care urmează va fi una foarte geroasă în județul Satu Mare, potrivit avertizărilor făcute de Institutul Național de Meteorologie.
Spre exemplu azi (duminică) dimineață, temperatura înregistrată la Satu Mare era de minus 5 grade, dar din cauza vântului care suflă cu 17 km/h, corpul uman simte o temperatură de minus 11 grade.
În noaptea de duminică spre luni, temepraturile în termomentre vor scădea până la minus 10 grade, însă din cauza vântului se va resimți o temperatură de până la minus 15 grade.
Luni și marți, peste zi, temperaturile nu vor urca, în termometre, mai mult de minus 3 grade, urmând ca nopțile acestea să scadă la minus 9 – minus 10 grade. Miercuri, temperatura de peste zi va ajunge la minus un grad, însă sunt posibile ninsori, iar noaptea vor fi înregistrate minus 7 – minus 9 grade. La fel se va întâmpla atât joi cât și vineri.
Precipitații sub formă de nisnoare este posibil să mai cadă sâmbătă și duminică când temperaturile vor fi cuprinse între minus 2 grade ziua și minus 6 – 7 grade noaptea.