Voluntariatul SNAC – modele de bune practici



snac

Având ca scop promovarea Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) în mediul școlar din județul Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, au organizat ieri evenimentul ”Voluntariatul SNAC – modele de bune practici”. Activitatea s-a desfăşurat în Sala festivă a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare.

Încă în deschiderea evenimentului, directorul CJRAE, Sânziana Cristea, a arătat care au fost motivele pentru organizarea manifestării. “Am organizat această manifestare cu gândul de a împărtăşi şi celorlalţi emoţiile din timpul activităţilor desfăşurate de voluntarii SNAC. Direct proporţional cu numărul voluntarilor, a crescut şi numărul profesorilor implicaţi. În activităţile noastre am avut sprijin din partea centrelor de plasament familial, a centrelor de îngrijire, a autorităţilor judeţene şi locale din diferite localităţi. Obiectivul nostru este de a promova modelele de bune practici şi de voluntariat şi o vom face. Azi, coordonatori din opt unităţi şcolare vor avea posibilitatea de a promova aceste valori”, a arătat Sânziana Cristea.

Tot cu ocazia evenimentului de ieri s-a dorit oferirea unui cadru în care experiențele dascălilor implicați în voluntariatul SNAC să poată fi împărtășite și, în viitor, valorificate de cei interesați.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts