More


    Atenţie la “ţepele” online de Valentine’s Day

    =

    DeliveringCustomerDelight_244604212

    Cum tot mai multe magazine virtuale se înghesuie cu reduceri de Valentine’s Day, consumatorii sunt rugați să fie atenți la prevederile contractelor pe care le semnează cu doar un click.

    Cumpărați doar de la magazinele virtuale de încredere și citiți prevederile și termenii contractuali. Pentru cei care de obicei caută cadourile perfecte cu câteva zile înainte de sărbători, shopping-ul online poate fi o soluție mai practică decât alergatul de la un magazin la altul prin traficul din oraș. În plus, magazinele virtuale vin cu oferte greu de refuzat, chiar și de Valentine’s Day. Cu un singur click puteți vizita mai multe magazine și puteți achiziționa chiar și florile și dulciurile pentru Ziua Îndrăgostiților. Dar aveți grijă, comerțul on-line vine și cu riscuri! Maria Pinter, directorul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor a declarat că numărul plângerilor înregistrate de către instituție pe segmentul de comerț on-line este tot mai mare. “ Avem foarte multe reclamații pe acest segment. Consumatorii se plâng că în momentul în care au încercat să returneze produsele care le-au fost livrate și care nu corespundeau cu cele comandate, nu au mai reușit să dea de urma comerciantului iar la numerele de telefon nu mai răspundea nimeni (…) de aceea este foarte imporant să fim atenți la identitatea magazinului și a site-ului, la modalitățile de plată și neapărat să citim toate prevederile contractului” a precizat directorul CJPC Satu Mare

    14 zile pentru returnarea produselor achiziționate online
    Dacă în schimb ați făcut o achiziție online și nu sunteți mulțumit de produsul livrat, aveți 14 zile la dispoziție pentru a-l returna iar magazinele de încredere vă oferă toate informațiile de care aveți nevoie, inclusiv adresa și numărul de telefon în cazul în care doriți să renunțați un produs iar banii achitați vă vor fi returnați direct în contul dumneavoastră. Probleme apar atunci când integritatea produsului a fost afectată pe durata transportului. “Majoritatea magazinelor on-line au convenții încheiate cu firmele de curierat iar în multe contracte, consumatorul este avertizat că trebuie să deschidă coletul în prezența curierului pentru a verifica integritatea produsului (…) dacă nu face asta, atunci practic nu mai poate returna produsul” avertizează directorul Maria Pinter.

    Faptul că numărul plângerilor depuse pe segmentul de comerț on-line este tot mai mare arată că și la Satu Mare, la fel ca în toată România, magazinele virtuale câștigă tot mai mult teren. Un studiu realizat de o publicație cu profil financiar a arătat că doar în 2014, segmentul de comerț virtual a crescut cu aproape 40 la sută iar tendința este în continuare una de creștere. Specialiștii leagă fenomenul nu doar de accesul la internet, care a devenit mult mai facil, odată cu dispozitivele mobile și cu dezvoltarea rețelei de infrastructură, ci și de faptul că instrumentele bancare virtuale sunt tot mai utilizate pentru achitarea comenzilor on-line.

    Alexandra Ardelean



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img