More


    Careiul se pregăteşte de marea asfaltare

    - Advertisement -

    carei

    Chiar dacă are la dispoziție un buget mai mic decât în 2015, primarul municipiului Carei, Kovacs Eugen, are planuri mari pentru următorii doi ani de zile. Edilul şef careian își propune să obțină finanțare pentru un amplu proiect de refacere a infrastructurii rutiere. “Am făcut un studiu de fezabilitate privind asfaltarea a 32 de kilometri de străzi și a 50 de mii de metri pătrați de trotuare”, a spus Kovacs Eugen.

    Lucrările sunt necesare mai ales după ce lucrările de modernizare a sistemului de apă și canalizare, dar și șantierele deschise de compania de furnizare a energiei electrice au distrus o bună parte din arterele principale din municipiu. Lucrările ar putea să înceapă în această vară și vor continua în 2017. “Vrem să începem încă din luna iulie, jumătate, adică lucrări în valoare de circa 2 milioane și jumătate de euro în acest an iar cealaltă jumătate anul următor”, a spus Kovacs Eugen.

    Municipiul Carei are un buget pentru acest an de 46 milioane lei, mai puțin decât cel din 2015. “Bugetul este mai mic cu sumele atrase pentru investiții. Am terminat proiectele europene și cele guvernamentale, așa că nu aveam cum să avem un buget mai mare. Avem la dispoziție 46 de milioane de lei, față de cele 55 de anul trecut”, a arătat edilul şef careian.

    Multe primării se confruntă cu o creștere a cheltuielilor de personal odată cu indexarea salariilor așa că edilii trebuie să facă față unor provocări suplimentare și să își împartă banii cu mare atenție pentru a asigura atât fondurile de funcționare cât și sumele necesare investițiilor. La Carei, edilul şef spune că nu există nicio problemă în acest sens. “Sunt mulțumit de buget pentru că acoperim atât cheltuielile materiale cât și cele salariale, pe care le avem de făcut”, a precizat primarul Eugen Kovacs.

    Ceea ce este de remarcat în ceea ce privește bugetul celui de-al doilea municipiu din județ este valoarea veniturilor proprii. “Veniturile noastre, în opt ani de zile au tot crescut. Dacă în 2008 aveam 12 milioane, acum am ajuns la 24 de milioane“, a precizat edilul. Kovacs Eugen subliniază că bugetul va fi mai mare la finalul anului pentru că la sumele existente se vor adăuga cele care au fost atrase prin derularea proiectelor cu finanțare europeană sau guvernamentală.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img