More


    Funka, un obicei şvăbesc de alungare a iernii

    =

    Funka-crucea-de-foc

    Un obicei care datează de circa 300 de ani în rândul șvabilor ardudeni a fost pus în practică și anul acesta. În fiecare an, în luna februarie, aceștia aprind focurile la hotarele localităţii pentru a alunga iarna şi spiritele rele şi pentru a grăbi venirea primăverii. Obiceiul este cunoscut sub numele de Funka și este păstrat cu sfințenie. A fost interzis în perioada comunismului însă a fost reluat la câţiva ani după Revoluţie, iar acum a ajuns la a 16-a ediţie. Cu excepţia semnificaţiei sale spirituale, Funka, obicei care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, este un eveniment foarte spectaculos, astfel că sute de locuitori ai orașului Ardud dar şi oaspeţi din alte localităţi au dorit, și anul acesta, să vină să-l vadă pe viu.

    Obiceiul a fost adus de coloniștii șvabi
    Funka are o tradiţie veche şi este sinonimă cu venirea şvabilor pe aceste meleaguri. Lucrul acesta este confirmat şi de preşedintele Forumului German din Ardud, Ştefan Fetz, care ne spune că odată cu colonizarea şvabilor aceştia au venit şi cu obiceiurile din zona lor de baştină.

    “Este un obicei care datează încă de pe vremea colonizării șvabilor pe aceste meleaguri, adică de peste 300 de ani, și a rămas moştenire de la înaintaşi având drept scop alungarea iernii şi a spiritelor rele şi grăbirea venirii primăverii şi începutul unei noi vieţi, mai curate spiritual. În perioada comunismului, acest obicei a fost interzis, însă la câţiva ani după Revoluţia din 1989 a fost reluat la Ardud, iar acum a ajuns la a 16-a ediţie. Pe an ce trece tot mai mulți sunt cei care doresc să participe la Funka, anul acesta fiind prezenți peste 300 de oaspeți”, ne-a declarat Fetz.

    Ceremonial de purificare spirituală
    Tradiţia spune că focurile de alungare a iernii şi a spiritelor rele dar şi pentru a grăbi venirea primăverii şi începerea unei noi vieţi trebuie făcute, musai, la hotarele localităţii. Sunt aprinse două focuri, unul mai mare cu o cruce din lemn împletită cu paie şi altul mai mic unde cei mai tineri, dar nu numai, pun la încins aşa-numitele „şaibe”, nişte discuri confecţionate din lemn.

    Funka-saibe

    În momentul lansării şaibei, cel care face acest lucru pomeneşte şi numele fetei pe care doreşte să o cucerească. În funcţie de cât de departe ajungea şaiba, lansatorul poate afla dacă are vreo şansă la fata dorită şi dacă relaţia va fi de scurtă sau de lungă durată.

    Ceremonialul continuă cu aprinderea focului mare şi a crucii învelite cu paie pentru alungarea spiritelor rele din zonă şi a iernii. Conform tradiţiei, crucea trebuie să fie doborâtă de flăcările focului, fie în est, fie în vest, nord sau sud. Odată ajunsă la pământ, ea va aduce noroc şi prosperitate pentru acei locuitori ai zonei care se află în partea de oraş înspre care a căzut. Focul crucii alungă spiritele rele. Un alt obicei este acela de a se face un foc mare pentru fata bătrână a zonei, pentru a reuşi să se mărite în acest an.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img