More


    Noi focare de trichineloză la Moftinu Mare şi Odoreu

    =

    trichineloza-25568

    Două cazuri noi de trichineloză au fost confirmate de către Direcția Sanitar Veterinară în urma examinării probelor provenite de la doi porci, unul sacrificat la Moftinu Mare iar altul la Odoreu.

    Trei sute de kilograme de carne și preparate din carne au fost, potrivit legii, confiscate și s-a dispus incinerarea acestora la o unitate de ecarisare autorizată. Valoarea totală a pagubelor se ridică la 1.946 de lei. Inspectorii sanitar-veterinari atrag încă o dată atenția sătmărenilor să nu consume produse de origine animală, carne de porc, de vițel sau de vânat, ce nu a fost examinată sanitar veterinar și care provine din surse neautorizate. În plus, cetățenii sunt rugați să fie atenți și la modul în care produsele de carne sunt păstrate și comercializate. Atenționările autorităților vin în contextul în care, în doar o săptămână, au fost raportate la nivelul județului Satu Mare 20 de cazuri de trichineloză la om.

    Anul acesta, cel mai mare focar de trichineloză s-a înregistrat la Sătmărel. În acest sens, conducerea Primăriei Satu Mare a elaborat câteva măsuri în vederea eradicării focarelor de trichineloză de pe raza municipiului reședință de județ. Aceste măsuri se impun după ce în Cartierul Sătmărel un număr de 19 persoane au fost diagnosticate cu trichineloză. În acest sens, în această săptămână firme autorizate au executat acțiuni de deratizare pe raza municipiului Satu Mare. De asemenea, aceste firme au strâns și ecarisat cadavrele rozătoarelor rezultate în urma efectuării operațiunii de deratizare.

    Pe de altă parte în cursul anului 2015, în județul Satu Mare au fost efectuate 109.468 examene trichineloscopice, din care 101.440 examene în abatoare autorizate sanitar veterinar, 7.125 examene în gospodăriile personale ale cetățenilor și 903 examene de la mistreții împușcați în fondurile de vînătoare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, în urma examenelor efectuate au fost depistate 19 cazuri de trichineloză, din care 18 cazuri pozitive la porcii domestici și un caz pozitiv la mistreț. Localități unde s-au decelat cazuri pozitive de trichinella sunt Odoreu – 5 cazuri, Mărtinești – 2 cazuri, Satu Mare – 1 caz, Carei – 1 caz, Negrești Oaș –1 caz ( fond de vînătoare), Dorolț – 1 caz, Botiz -1 caz, Păulești -1 caz, Vama -1 caz, Cig -1 caz, Băbășești -1 caz, Lucăceni – 1 caz, Tur -1 caz, Remetea Oașului -1 caz. Conducerea DSVSA recomandă consumatorilor să evite achiziţionarea de produse de origine animală sau carne de porc, vițel, din locuri neautorizate sanitar veterinar, sau păstrate şi comercializate în condiţii necorespunzătoare.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img