More



    Prima lucrare despre istoria parchetelor din Satu Mare

    carte

    Prima lucrare despre istoria parchetelor din judeţul Satu Mare şi Maramureş, intitulată sugestiv “Un scurt istoric al Parchetelor din Sătmar şi Maramureş”, a fost lansată ieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Cartea a apărut sub semnătura magistratului Ioan Bâtea, sătmărean la origine – născut în satul Scărişoara Nouă – care a ocupat timp de circa două decenii funcţia de adjunct al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş. La eveniment au participat atât conducerea Parchetelor de pe lângă Tribunalul şi Judecătoria Satu Mare, conducerea Tribunalului Satu Mare, cât şi foşti magistraţi.

    O carte cu o documentare de patru decenii
    Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire a foştilor magistraţi plecaţi la cele veşnice, oficiată de către protopopul ortodox de Satu Mare, Ioan Socolan. În continuarea manifestării, Ioan Bâtea a declarat că pregăteşte lucrarea de peste patru decenii, timp în care a documentat activitatea unităţilor de parchet din cele două judeţe. “Aşa a fost firea mea, să fac ceva pentru semenii mei, să se simtă bine şi să fie mulţumiţi, fericiţi. Cartea pe care am scris-o: <<Un scurt istoric al Parchetelor din Sătmar şi Maramureş>>, este poate prea scurtă, dar am spus să înceapă cineva. Am conceput-o în urmă cu 30-40 de ani. Cred că sunt două decenii de când am scris cartea, manuscrisul, dar a ajuns timpul să valorific lucrarea”, a spus Ioan Bâtea.

    O carte scrisă din respect
    Ioan Bâtea a declarat că lucrarea este un omagiu pentru persoanele care s-au dedicat muncii de procuror. “De ce m-am gândit la acest lucru?! Pentru că sectorul acesta de muncă, al procurorilor, nu este un sector uşor, simplu. Pentru cei care vor să se dăruiască, să respecte legea, să îşi respecte jurământul pe care l-au depus. Şi atunci am spus eu că oare oamenii aceştia nu merită să rămână menţionaţi într-un volum de carte?!”, a precizat Ioan Bâtea.
    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE