More


    Se va vota pe 5 iunie

    - Advertisement -

    Guvernul a stabilit că prima duminică din luna iunie va fi ziua în care se vor alege primarii, consilierii judeţeni şi consilierii locali. Votul va începe la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00. Executivul a adoptat şi calendarul acţiunilor din perioada electorală a alegerilor locale. Prima zi a campaniei electorale va fi 6 mai, iar ultima – 4 iunie. Până la 26 martie vor fi desemnaţi judecătorii din BEC, iar o zi mai târziu preşedintele şi locuţiitorul acestuia.

    Începând cu 11 aprilie 2016 până pe 26 aprilie vor putea fi depuse candidaturille pentru consiliile locale, consiliile judeţene şi primari. Până în 4 mai pot fi depuse contestaţii candidaturilor.

    Pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din acest an, Guvernul a alocat peste 350 de milioane de lei, fonduri alocate de la bugetul de stat.

    Se pare că Guvernul a renunţat, cel puţin în acest moment, la posibilitatea de a modifica legislaţia electorală, în sensul revenirii la două tururi de scrutin. Dacă vor exista cazuri de balotaj – doi sau mai mulţi candidaţi cu acelaşi număr de voturi – sau se vor constata fraude electorale, un nou tur de scrutin va fi organizat două duminici mai târziu, pe 19 iunie.

    Privind sondajele de opinie, rezultă clar că partidele mici nu au şanse la alegerile locale din acest an. Poate vor câştiga un primar sau doi în unele orăşele, dar nu pot spera la rezultate surprinzătoare care să dea peste cap scena politică şi publică din România. Mai cu seamă că efectul „Colectiv”, care forţa apariţia de noi oameni politici, s-a stins treptat şi după câteva luni va fi uitat aproape complet.

    Şansa României rămâne reformarea celor două mari partide – PSD şi PNL – şi infuzia de oameni noi şi competenţi. Din păcate, acest deziderat pare doar unul teoretic, iar absenteismul electoral riscă să devină o realitate păguboasă.

    Voicu D.Rusu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img