Apă și canalizare în Grădina Viilor



carei

S.C. Apaserv Satu Mare S.A. a anunțat ieri finalizarea investițiilor în Viile Careiului. Contractul de lucrări ”Rețele de alimentare cu apă și canalizare menajeră în Viile Careiului, județul Satu Mare”, a fost implementat în cadrul proiectului de investiții „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în judeţul Satu Mare, Etapa II ECO”. Contractul de lucrări, în valoare totală de aproape patru milioane de lei (fără TVA), a fost finalizat în data de 04.02.2016.

Lucrările demarate în iulie 2015 au avut în vedere extinderea a 3,9 km de rețele de apă și execuția a 546 de branșamente noi de apă, precum și extinderea a 4,2 km de rețele de canalizare gravitațională cu 589 de racorduri noi de canal în localitatea Viile Careiului.

Acest contract finalizat vine să completeze lucrările cuprinse în cadrul contractului ”Lucrări de construcții și reabilitare rețele de apă și canalizare în orașul Carei și lucrări de construcții rețele de canalizare în localitatea Căpleni”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin POS „Mediu” 2007-2013.

Reamintim că proiectul major de investiții „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în judeţul Satu Mare, Etapa II ECO”, cofinanțat din Fondul de Coeziune, are o valoare totală de peste 43 milioane de lei (fără TVA) și este derulat de S.C. APASERV SATU MARE S.A., având perioada de implementare a proiectului până la 31 martie 2016. Contribuția nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene și cea a Guvernului României reprezintă 99% din valoarea proiectului, iar restul de 1% este suportat de către autoritățile locale din aria proiectului. Acest proiect va contribui la extinderea și reabilitarea infrastructurii din județul Satu Mare, la îmbunătățirea serviciilor prestate și a calității mediului, precum și la conformarea cu cerințele stipulate de Directivele Europene în domeniu.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts