Bănuiţi de furt, identificaţi de poliţişti



banuiti-furt

Poliţiştii Secției Rurale Gherța Mică au identificat doi tineri bănuiţi de un furt din locuință. Prejudiciul, de aproximativ 5000 de lei, a fost recuperat în totalitate.

În data de 01.03.2016, la Secția de Poliție Rurală Gherța Mică, s-a prezentat Nicolae G. din comuna Călinești Oaș, care a sesizat faptul că în perioada de aproximativ două săptămâni cât a fost plecat din țară, hoții i-au devastat casa, sustrăgându-i multe bunuri de valoare.

În urma verificărilor efectuate , polițiștii au reușit identificarea principalilor bănuiți în comiterea furtului, ca fiind doi tineri din comună, respectiv Daniel C. de 21 ani și minorul M.M. de 17 ani.

În fapt, s-a stabilit că în seara zilei de 19.02.2016, primul dintre ei a intrat singur, prin forţarea şi escaladarea unui geam, în locuinţa persoanei vătămate, de unde a sustras mai multe bunuri, iar în noaptea de 20/21.02.2016, a pătruns din nou în locuință, de această dată însoțit de minor, luând cu ei la plecare mai multe bunuri, în special electronice și bijuterii.

Cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată şi complicitate la furt, prejudiciul fiind recuperat integral și restituit păgubitului.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts