Cum să-ţi îngrijeşti tenul primăvara



sfaturi

Primăvara agravează problemele pielii, motiv pentru care este indicat să acordăm o atenţie sporită îngrijirii tenului. Temperaturile crescute, schimbările bruşte de vreme, razele ultraviolete sensibiliează tenul, îl poate usca sau poate creşte secreţia de sebuum.

Camelia Coruţiu, cosmetician naturist ne ajută cu câteva sfaturi de îngrijire a tenului pe timp de primăvară.

„Din ritualul zilnic de îngrijire, nu trebuie să lipsească curăţarea tenului dimineaţa şi seara cu o loţiune micelară, apoi aplicarea cremei hidratante. Crema hidratantă este bine să aibă factor de protecţie solară, cu atât mai mare, cu cât pielea este mai deschisă la culoare. Ochelarii de soare ne protejează atât de razele nocive, cât şi de formarea ridurilor în jurul ochilor. „ povesteşte Camelia.

Este bine de ştiut că nivelul optim de apă din ţesuturi este ajutat de consumul de apă , fructe şi legume. Specialistul spune că odată pe săptămână sau cel puţin la două săptămâni, este bine să ne revigorăm tenul prin aplicarea unui peeling blând din făină de ovăz şi apă sau, tărâţe de grâu, bicarbonat de sodiu şi apă. Apoi urmează aplicarea unei măşti naturale timp de 10-15 minute, apoi înlăturarea ei cu apă călduţă.

Nu uitaţi că ingredientele naturale pentru mască trebuie alese în funcţie de tipul de ten.

Iată câteva tipuri de măşti!

Mască pentru tenul mixt/gras cu tendinţe acneice: o jumătate de banană, o linguriţă de miere şi o linguriţă de suc de lămâie.

Mască pentru tenul uscat: o linguriţă de miere, o linguriţă de ulei de măsline sau migdale şi un gălbenuş de ou.

Mască pentru ten sensibil: o linguriţă de miere, o linguriţă de ulei de migdale.

După toate acestea urmează aplicarea unei creme hidratante.

„În cazul tenurilor mixte sau grase, dimineaţa, după curăţarea tenului, este bine să aplicăm apa termală care are rolul de a absorbi surplusul de sebuum.După apă termala putem aplica crema hidratantă cu factor de protecţie solară.

Uleiul de cătină, bogat în vitaminele C, E şi beta caroten, asigură o bună protecţie solară şi se poate adăuga în crema de faţă în procent de pânî la 5% din compoziţia cremei. „ povesteşte Camelia Coruţiu.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts