More



    Medicii intră în grevă japoneză pe 21 martie

    Medicii din mai multe spitale din România vor intra din 21 martie în grevă japoneză, fiind nemulţumiţi, printre altele, de condiţiile de muncă şi lipsa personalului din sistemul sanitar.

    “Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România – CFSMR şi Federaţia Sindicală „Hipocrat “ din România – FS „Hipocrat”, federaţii membre CNS „Cartel ALFA”, au decis ca începând cu 21 martie să declanşeze grevă de tip japonez în toate unităţile sanitare în care au membri”, au anunţat, joi, aceste organizaţii.

    Organizaţiile susţin că Ministerul Sănătăţii are o atitudine indiferentă şi amână luarea unor decizii importante la nivel guvernamental.

    Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de reglementările legale privind salarizarea unitară, de acordarea sporurilor calculate la salariul efectiv, dar şi de faptul că normele de muncă şi pauzele nu sunt respectate.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE