Prognoze medicale sumbre



Specialiștii în oncologie susțin că, descoperite la timp, cancerele specifice femeilor pot fi tratate cu succes și că rata de supraviețuire poate să ajungă la peste 90% sau chiar pot fi vindecate.

Decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF ‘Iuliu Hațieganu’ din Cluj, Anca Buzoianu, a declarat, luni, la o dezbatere pe tema cancerelor specifice femeilor, că urmare a creșterii speranței de viață numărul cancerelor va crește foarte mult.

‘Datorită creșterii speranței de viață care se înregistrează în acest moment pe plan mondial este de presupus că foarte mulți dintre noi ne vom confrunta pe parcursul vieții cu cel puțin un tip de cancer, astfel încât această problemă trebuie să fie bine cunoscută. Ca în orice bătălie, bătălia pe care o ducem împotriva cancerului trebuie să aibă un aliat, și acesta este informația. Este foarte important ca populația, femeile — pentru că suntem în preajma Zilei de 8 martie — să știe la ce să se aștepte, să recunoască semnele și simptomele și mai ales să fie informate cu privire la metodele de prevenție, screening și diagnosticare precoce a cancerului. Diagnosticat în stadii incipiente, cancerul este o boală care poate fi vindecată’, a menționat Anca Buzoianu.

Specialiști în oncologie și în arii de practică medicală conexe, alături de reprezentante ale societății civile și ale asociațiilor de pacienți din sfera oncologiei au dezbătut, luni, în cadrul conferinței ‘Dialoguri pentru viață: sănătatea feminină și oncologia’ aspecte legate de importanța prevenției, a diagnosticării precoce și precise a cancerelor specifice femeilor.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts