S-a dublat “coplata” la Spitalul judeţean



spital

Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, Marcela Papici, a declarat că începând din data de 15 martie, taxa de coplată a serviciilor spitalicești se majorează de la 5 la 10 lei. Papici a subliniat faptul că nu i se pare o majorare exagerată, în condițiile în care majoritatea spitalelor din județele învecinate practică de mai multă vreme nivelul de 10 lei pentru coplată. Managerul SJU spune că până acum, cu taxa de coplată de 5 lei se acumula la bugetul spitalului suma de aproximativ 1.500-1.700 de lei/lună.

„Conform unei hotărâri a Consiliului de Administrație preluată de Comitetul Director, taxa de coplată a serviciilor spitalicești se va modifica de la 5 lei la 10 lei. Conform legii, această co-taxă pe care trebuie să o achite doar o anumită categorie de pacienți poate fi stabilită între 5 și 10 lei. Până acum, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare avea coplata 5 lei. Ținând cont că trebuie să ne concentrăm pe a întregi resursele spitalului deoarece știm cu toții că este un sistem care are nevoie de bani și trăiește cu bani, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație s-a decis ca această coplată să devină 10 lei. Nu considerăm că este o sumă care să destabilizeze și nu considerăm că ar putea să fie o problemă pentru că oricum, categoriile defavorizate, persoane cazuri sociale, copiii, pensionarii de o anumită categorie și cu anumite venituri, sunt oricum scutiți de această coplată”, a declarat Marcela Papici.

Taxa de 10 lei se plătește o singură dată la externare, indiferent de perioada cât a fost internat pacientul.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts