More

    Seară perfectă, fără fum la District 15

    concert

    Atmosferă specială creată aseară de trupa timișoreană Jazzybit care a cântat la District 15. Iubitorii de jazz au savurat noile piese ale trupei incluse pe cel mai recent album intitulat „Horizon” dar și câteva de pe primul album „Touch the sky”. Deși a fost prima zi în care nu s-a fumat înăuntru, clubul a fost plin și fumătorii s-au conformat fără probleme.

    Cei trei tineri muzicieni, Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabo Csongor Zsolt (tobe) au purtat publicul prezent pe ritmuri de jazz de cea mai bună calitate cu influențe funky dar și rock. Toți membrii trupei lucrează în IT dar muzica este marea lor pasiune. Profesioniști desăvârșiți, care învață și se perfecționează mereu din cele mai noi și mai moderne tendințe ale genului, timișorenii au fost încântați de publicul sătmărean.

    În data de de 23 Martie in aceași locație va fi prezent fotograful profesionist , cunoscut pe plan național și internațional, Remus Țiplea din Negrești Oaș, la Conversațiile Esențiale sustinute de Viorica Shibata.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE