Temperaturile urcă la 24 grade Celsius până pe 1 aprilie



primavara

Vremea se va încălzi treptat, iar în zilele de 31 martie și 1 aprilie se vor înregistra valori termice maxime de până la 24 de grade Celsius, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 28 martie – 10 aprilie, dată luni publicității.

În Crișana, vremea se va încălzi treptat în primele zile ale intervalului, devenind caldă pe 31 martie și 1 aprilie, când se vor înregistra valori maxime, în medie, de 21….22 de grade. Pe 2 aprilie, temperaturile vor scădea accentuat spre medii de 14 grade, apoi regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific perioadei, cu valori cuprinse între 17 și 19 grade Celsius. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 2 și 6 grade de-a lungul întregului interval, exceptând noaptea de 31 spre 1 aprilie, când vor fi de aproximativ 8 grade. Ploi în general slabe cantitativ se vor semnala începând din seara zilei de 28 martie până în dimineața zilei de 30 martie. Din 4 aprilie, probabilitatea de apariție a ploilor, slabe cantitativ, va crește din nou.

În Transilvania, până spre sfârșitul primei săptămâni vremea se va încălzi treptat, devenind caldă pentru această perioadă a anului în zilele de 31 martie și 1 aprilie, când vor fi maxime în medie între 19 și 22 de grade. Pe 2 aprilie temperaturile diurne vor scădea accentuat spre valori medii de 13 grade, urmând ca apoi regimul termic să fie apropiat de cel climatologic specific perioadei, cu valori maxime cuprinse, în medie, între 15 și 17 grade. Mediile temperaturilor minime nu vor avea variații semnificative de-a lungul întregului interval și se vor situa între 1 și 4 grade, iar valori ușor negative se vor înregistra doar în nopțile de 29 martie, precum și pe 3 și 4 aprilie. În 28 și 29 martie se vor semnala ploi slabe pe arii restrânse, iar în prima decadă a lunii aprilie ploile sunt posibile doar izolat, cu precădere după 4 aprilie.
În Maramureș, vremea se va încălzi treptat în primele zile ale intervalului, devenind caldă pe 31 martie și 1 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 19….20 de grade. Pe 2 aprilie temperaturile diurne vor scădea accentuat, spre valori medii de 13 grade, urmând ca apoi să devină apropiate de normele climatologice specifice perioadei, cu valori cuprinse între 16 și 18 grade. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative de-a lungul întregului interval și vor fi cuprinse, în medie, între 2 și 6 grade, iar valori apropiate de 0 grade se vor înregistra doar pe 29 martie și 3 aprilie. Ploi slabe, trecătoare, sunt posibile pe tot parcursul celor 2 săptămâni de prognoză, dar în 29 martie și după 4 aprilie acestea se vor semnala pe arii mai extinse.

Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts