More


    CEDO şi Revoluţia din 1989

    =

    drapel-gaurit

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis ieri că statul român este obligat să plătească despăgubiri de câte 15.000 de euro unui număr de 45 de familii din România care au reclamat absența unei anchete efective cu privire la reprimarea violentă a manifestațiilor împotriva regimului comunist care au avut loc în decembrie 1989, potrivit unui comunicat postat pe site-ul CEDO.

    Conform deciziei CEDO în cazul ‘Ecaterina Mirea și alții versus România’, statul român este vinovat de încălcarea, pe motive procedurale, a articolului 2 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Decizia a fost adoptată cu șase voturi pentru și unul împotrivă. Potrivit hotărârii instanței de la Strasbourg, cele 45 de familii vor primi câte 15.000 de euro drept despăgubiri pentru daunele morale suferite.

    Petenții sunt 70 de cetățeni români născuți între 1925 și 1989 și trăiesc în București, Cioponești (județul Vâlcea), Rupturile (județul Dolj), Timișoara și Sînandrei (județul Timiș). Cazul se referă la plângerea lor conform cărora nu a existat o investigație eficientă asupra reprimării violente a demonstrațiilor antiguvernamentale din 1989 în care ei au fost răniți și rude de-ale lor au fost ucise.

    Faptele sunt similare celor din cazul ‘Asociația 21 Decembrie 1989 și alții contra României’, înscriindu-se în același context istoric și referindu-se la aceeași procedură penală internă.

    În decembrie 1989 multe persoane, printre care reclamanții și rude apropiate de-ale lor, au participat la demonstrații contra regimului comunist, desfășurate la București, Timișoara, Slobozia, Vișina și Țăndărei.

    În 1990, procurorii militari din București și din alte orașe din România au deschis anchete cu privire la recurgerea la forță și privarea ilegală de libertate la care au fost supuși participanții la manifestațiile de la sfârșitul lunii decembrie 1989. Conform unui document emis în 2008 de Parchetul Militar în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai mult de 1.200 de persoane au fost ucise în aceste operațiuni, peste 5.000 au fost rănite și mai multe mii au fost private de libertate și supuse relelor tratamente.
    Prin două decizii din 2010 și 2011, Parchetul Militar și-a declinat competența în acest dosar în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

    În 2014, în urma intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, dosarul a fost distribuit din nou Parchetului Militar. Petenții au reclamat faptul că ancheta penală deschisă de autorități în 1990 a fost ineficientă. Ei au acuzat în special faptul că România nu și-a respectat obligațiile procedurale care îi reveneau în baza articolului 2 (dreptul la viață) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, mai precizează comunicatul CEDO.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img