Cum arată rusoaica de 23 de ani care a renunţat la cariera de economist pentru a ajunge cea mai frumoasă stewardesă din Rusia. Galerie FOTO



44

Anastasia Babushkina a renunţat la cariera de economist în favoarea unui post de însoţitor de zbor. Babushkina, o tânără în vârstă de 23 de ani din Nizhny Tagil, Rusia, a fost licenţiată în economie, dar a vrut să călătorească aşa că s-a specializat în domeniul aviaţiei, scrie Dailymail.

Anastasia Babushkina a câştigat titlul de cea mai bună stewardesă din Rusia săptămâna aceasta.

Anastasia crede că o carieră pe postul de însoţitor de zbor este mai interesantă decât una în economie. “Am încercat să îmi găsesc un job interesant şi până în al treilea an de facultate  nu am reuşit să fac acest lucru.”

Ea a fost desemnată cea mai bună stewardesă la un concurs de frumuseţe din Rusia. De asemenea, ea a activat în domeniul modeling-ului, pozând pentru un portofoliu modern. După ce a luat decizia de a intra în domeniul aviaţiei, ea nu a regretat deloc şi nu s-a uitat spre trecut. Acum este câştigătoarea a 26 de premii în competiţiile de frumuseţe legate de job.

Ca o nativă din Nizhny Tagil, Rusia, ea a spus că a ales această cale deoarece în caz contrar ar fi fi avut limitate posibilităţile de călătorie şi de a cunoaşte oameni noi. Anastasia Babushkina s-a specializat în domeniul avioanelor private, cu un număr mic de pasageri.

“Spre deosebire de stewardesele care lucrează în avioanele mari, cele care activează în avioanele de linie private au mult mai multe responsabilităţi.” Unul dintre aspectele care i-au ridicat probleme acesteia este obţinerea vizei. Jobul nu a ajutat-o cu acest lucru şi a trebuit să stea la coadă ca toţi ceilalţi doritori. În ceea ce priveşte condiţia actuală aviatică, ruşii se tem să zboare deoarece se gândesc la avionul doborât în Egipt de ISIS, însă Anastasia susţine că nu este speriată de acest lucru, în ciuda numărului mare de ore pe care le petrece în zbor în fiecare săptămână.

“Trebuie să stai calm şi să acţionezi profesionist, altfel poţi transmite pasagerilor starea ta de nervozitate.”



POLITIC

SATU MARE – MACHETE, PROMISIUNI ȘI DEZAMĂGIRI – SOLUȚIILE UNUI TÂNĂR CANDIDAT GEORGE HOTCA, PMP Satu Mare, candidat pentru funcția de consilier local

Dincolo de machete și idei pompoase, Satu Mare are nevoie urgent de implementarea unor idei fezabile și practice. Fiecare an pe care administrația locală îl...

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

Latest Posts

Primăria Homoroade va amenaja un loc de picnic la marginea păşunii Solduba

Pășunea satului Solduba, situată lângă drumul județean DJ 193 A, reprezintă un loc de o frumusețe rară, fiind considerată un “colț de rai” al...

Spaima parcurilor

Un motociclist cu tupeu a reușit să provoace indignare în rândul sătmărenilor și mai ales să îi bage în sperieți pe cei ce se...

PSD Satu Mare: Să facem MARE, Satu Mare!

“Fiecare zi este importantă și încercăm să fim prezenți în cât mai multe zone ale orașului, printre oameni acolo unde ne este locul. Dialogul cu...

Radu Roca, printre credincioșii din Poiana Codrului

Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Radu Roca, a participat duminică la Sfânta Liturghie la biserica ortodoxă din Poiana Codrului, comuna Crucișor alături de...

ULTIMELE ȘTIRI

Primăria Homoroade va amenaja un loc de picnic la marginea păşunii Solduba

Pășunea satului Solduba, situată lângă drumul județean DJ 193 A, reprezintă un loc de o frumusețe rară, fiind considerată un “colț de rai” al...

PSD Satu Mare: Să facem MARE, Satu Mare!

“Fiecare zi este importantă și încercăm să fim prezenți în cât mai multe zone ale orașului, printre oameni acolo unde ne este locul. Dialogul cu...

Radu Roca, printre credincioșii din Poiana Codrului

Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean, Radu Roca, a participat duminică la Sfânta Liturghie la biserica ortodoxă din Poiana Codrului, comuna Crucișor alături de...

“ȘI COICA CE A FĂCUT?”

“ȘI COICA CE A FĂCUT?” Dragii mei, ce am făcut eu se vede și din avion. Am fost primarul care a schimbat fața orașului,...

DOREL COICA: “Totuși mai este timp pentru o dezbatere adevărată”

Candidatul PSD la Primăria municipiului Satu Mare, Dorel Coica, își dorește, în continuare, o dezbatere televizată cu actualul primar Kereskenyi Gabor. ”A mai rămas foarte...