More
    spot_img

    Ministrul Fondurilor Europene a demisionat. Cioloş i-a cerut să părăsească echipa guvernamentală

    aura

    Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a demisionat, au precizat luni surse politice pentru MEDIAFAX.

    Informaţia a fost confirmată de ministru, prin intermediul unui comunicat de presă, Aura Răducu precizând că premierul Dacian Cioloş a fost cel care i-a cerut să părăsească echipa guvernamentală.

    “La solicitarea domnului prim-ministru, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene. Am acceptat să fac parte din această echipă guvernamentală cu gândul că voi reuşi să introduc o nouă abordare şi un nou tip de management în acest important domeniu al fondurilor europene”, se arată în comunicat.

    Aura Răducu a spus că mare parte din priorităţile pe care şi le-a propus la minister sunt în curs de realizare, însă premierul este nemulţumit.

    Ministrul demisionar precizează că a avut în vedere finalizarea programelor 2007-2013, închiderea proiectelor, realizarea unei rate cât mai mari de absorbţie în special prin includerea unor proiecte retrospective, finanţate numai de la bugetul de stat în perioada 2007-2015, realizarea de analize complexe privind impactul celor 9 ani de politică de coeziune, cu scopul eliminării problemelor şi blocajelor înregistrate, precum şi reducerea neregulilor, îndeplinirea conditionalităţilor ex-ante (politici publice pentru principalele sectoare – educatie, sănătate, transport, gestionarea deşeurilor, etc.) prevăzute în cadrul Acordului de Parteneriat cu Comisia Europeană, multe cu termene depăşite, creşterea transparenţei în implementarea programelor şi proiectelor europene, informarea cât mai corectă a cetăţenilor privind utilizarea fondurilor europene/publice, precum şi eealizarea împreună cu STS a sistemului informatic integrat de gestionare a programelor şi proiectelor europene (MySMIS 2014) – 2 module principale au fost finalizate, esenţiale pentru depunerea proiectelor.
    Premierul Dacian Cioloş va înainta preşedintelui Klaus Iohannis propunerea pentru Ministerul Fondurilor Europene, “în perioada imediat următoare”.

    “Am acceptat demisia doamnei ministru Aura Carmen Răducu. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Preşedinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE