Solistul trupei AC/DC, “distrus” că trebuie să părăsească scena



ACDC-Brian-Johnson

Cântărețul Brian Johnson, solistul trupei rock australiene AC/DC, a detaliat marți într-un comunicat problemele sale legate de auz care l-au obligat să renunțe la concerte și a asigurat că se simte “personal distrus” de o situație pe care a calificat-o drept cel mai “rău” lucru care i s-a întâmplat în viață, relatează agențiile EFE și AFP.

“Sunt personal distrus, este un lucru pe care nimeni nu și-l putea închipui. Experiența emoțională pe care o simt acum este cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat vreodată în viață”, notează Johnson în acest comunicat difuzat prin intermediul revistei Rolling Stone.

Comunicatul lui Johnson intervine la câteva zile după ce s-a aflat că Axl Rose, liderul trupei americane Guns N’ Roses, va fi solistul AC/DC la următorul turneu al european al trupei australiene precum și la cele zece concerte din SUA care au fost amânate sine die.

“Să faci parte din AC/DC, să înregistrezi discuri și să cânți pentru milioane de fani în ultimii 36 de ani a fost munca mea de-o viață. Nu îmi pot imagina să merg înainte fără să fac parte din asta, dar acum nu am altă opțiune. Singurul lucru sigur este că voi fi alături, trup și suflet, de AC/DC la fiecare concert” notează Johnson în acest text.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts