More


    Tobă: Ne bazăm pe jandarmi pentru contracararea fenomenului migrației

    =

    ministru toba

    Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, subliniază într-un mesaj difuzat de Ziua Jandarmeriei Române că fenomenul migrației, tendințele de radicalizare și accentuarea riscului terorist sunt provocări noi în plan extern care trebuie contracarate și în acest context se bazează și pe sprijinul jandarmilor.

    “În plan intern, ne așteaptă o perioadă încărcată pentru că în acest an, pe lângă misiunile cotidiene, avem de gestionat două perioade electorale, cu specificul lor privind evenimentele și manifestările publice. În plan extern, avem în față provocări noi, precum fenomenul migrației, tendințele de radicalizare și accentuarea riscului terorist, pentru contracararea cărora ne bazăm inclusiv pe Jandarmeria Română”, precizează Tobă în mesajul său, transmis de Ministerul Afacerilor Interne.

    Tobă aminteşte că Jandarmeria Română a celebrat duminică 166 de ani de existență și că, în evoluția sa, instituția și-a adaptat activitatea la cerințele de siguranță ale societății.

    El a menționat că, în prezent, misiunile actuale ale Jandarmeriei sunt asociate cu intervențiile pentru restabilirea ordinii publice, acțiunile de căutare și salvare a persoanelor aflate în situații critice sau participarea la misiunile internaționale de menținere a păcii și consolidare a democrației.

    “Rigoarea și organizarea militară specifice Jandarmeriei Române sunt atuurile acestei instituții în care românii au mare încredere, de aceea am convingerea că Jandarmeria Română rămâne un reper al seriozității și eficienței în Ministerul Afacerilor Interne. Obiectivul de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor, asumat de către Ministerul Afacerilor Interne, nu constituie o misiune nouă pentru structurile de ordine publică, însă abordarea actuală trebuie să fie în acord cu tendințele și nevoia de securitate internă și internațională”, arată Tobă.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img