More

    “ALDE e hotărâtă să obțină o VICTORIE ISTORICĂ la Satu Mare”

    13250511_1186770794689770_1872313292_n

    Vicepreşedintele ALDE Teodor Meleşcanu a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că organizaţia de la Satu Mare este foarte hotărâtă să obţină “o victorie istorică” în municipiu, avându-l candidat pe Adrian Ştef, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean.

    “Ceea ce am văzut până acum este că organizaţia este extrem de hotărâtă să obţină o victorie istorică în alegerile de la Satu Mare şi că maximum ce putem noi face este să nu-i împiedicăm. Deci, nu văd altă posibilitate de a sprijini această organizaţie, să facem totul pentru a le permite să-şi ducă activitatea la bun sfârşit. Elementul esenţial care face din această candidatură o candidatură valabilă nu este nici personalitatea şarmantă a domnului Ştef, nu este nici faptul că ALDE are un lider extrem de bine cunoscut şi apreciat, domnul ministru Silaghi, şi nici măcar prezenţa mea şarmantă aici, ci pur şi simplu rezultatele pe care le-a obţinut. Este foarte clar că pentru Adrian Ştef nu vorbim doar din punct de vedere al unor promisiuni pe care le face, ci din punct de vedere a ceea ce a realizat, ceea ce ne dă garanţia că dacă îşi propune să facă ceva va reuşi şi în viitor. Avem toată încrederea şi tot sprijinul”, a afirmat Meleşcanu.

    Vicepreşedintele ALDE susţine că în urma întâlnirii cu electoratul a desprins impresia că există un sprijin solid pentru candidatura lui Adrian Ştef, campania fiind foarte eficientă.

    “Din punctul meu de vedere, campania s-a desfăşurat într-un ritm şi cu funcţionalităţi foarte eficiente. Doresc să spun că la nivelul conducerii partidului ALDE, eu fiind vicepreşedinte, există un sprijin ferm pentru eforturile pe care le face organizaţia din Satu Mare în vederea obţinerii unui scor bun la alegerile electorale”, a spus Meleşcanu.

    Candidatul ALDE, Adrian Ştef, a recunoscut că nu a pornit chiar cu cele mai mari şanse, dar a remarcat că se produce o emulaţie în partid, nişte schimbări, subliniind că a mai văzut cum se pot schimba lucrurile de la o săptămână la alta.

    “Toată organizaţia este pregătită de luptă, suntem mobilizaţi. Avem un obiectiv clar în care noi nici nu ne gândim să nu fie cel puţin 9-10 primari care să nu fie în culorile ALDE. Totodată, noi ne-am propus foarte clar, şi o repet: nu sunt iepurele nimănui, nu jucăm un teatru cu această candidatură. Noi candidăm să câştigăm Primăria municipiului Satu Mare. Cu toate că am pornit poate de pe poziţia celui care nu are şanse, să ştiţi că au apărut nişte schimbări extrem de interesante, este o emulaţie, vin oamenii către noi. Acest lucru se va vedea şi în perioada următoare. Noi am văzut cum s-au schimbat lucrurile de la o săptămână la alta“, a spus Ştef.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE