Chitaristul trupei U2, a cântat în Capela Sixtină



The-Edge,-Capela-sixtina

Chitaristul trupei irlandeze U2,cunoscut ca The Edge,a devenit primul rocker care a cântat în Capela Sixtină, loc pe care l-a descris ca fiind “cel mai frumos lăcaş de cult din lume”, în cadrul unui concert caritabil susţinut, sâmbătă, la Vatican, cu ocazia unei conferinţe pe tema tratării cancerului.

Chitaristul al cărui nume real este David Evans a cântat, sâmbătă seară, 30 aprilie, pentru aproximativ 200 de medici, cercetători şi filantropişti care au participat la o conferinţă în Vatican asupra medicinei regenerative numită “Cellular Horizons/ Orizonturi celulare”, informează Reuters.

Acompaniat de un cor de şapte cântăreţi irlandezi şi purtând faimoasa sa căciuliţă neagră, muzicianul a cântat la chitara acustică o interpretare proprie a piesei lui Leonard Cohen “If it be your will” şi versiuni ale pieselor U2 “Yahweh”, “Ordinary love” şi “Walk on”.

The Edge, al cărui tată a murit luna trecută din cauza cancerului, şi a cărui fiică a câştigat lupta cu leucemia, face parte din juriul mai multor fundaţii care se ocupă cu prevenţia cancerului.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts