Victor Pop a fost condamnat de autorităţile comuniste la 25 de ani de detenţie pentru că ar fi făcut parte dintr-o organizaţie subversivă
Mai mulţi foşti deţinuţi de la Penitenciarul Gherla, condus la sfârşitul anilor ’50 de torţionarul Constantin Istrate, povestesc despre chinurile îndurate atunci, amintind de bătăile cu ciocanul în tălpi şi de prizonieri care au fost omorâţi. Unul dintre ei este sătmăreanul Victor Pop.
Constantin Teodor Istrate (88 de ani), este cel de-al patrulea torţionar pe numele căruia Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat pe 8 iulie Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.
Documentele care scot la lumină activitatea zilnică a lui Istrate sunt dosarele de colaborare cu Securitatea, aflate în arhivele CNSAS dar şi mărturiile unor deţinuţi întemniţaţi la Gherla, între anii 1954-1962.
În mărturii se regăseşte şi tulburătoarea mărturie a lui Victor Pop din satul Hotoan, judeţul Satu Mare. Acesta s-a născut la 18 mai 1929, satul Hotoan (comuna Căuaş, judeţul Satu Mare) şi a fost arestat pe 6 februarie 1957 şi condamnat la 25 de ani de detenţie pentru că ar fi făcut parte dintr-o organizaţie subversivă. Victor Pop a fost întemniţat la Gherla.
Victor Pop povesteşte cum pe un coleg de-al lui, Victor Orha, l-au dus în pavilionul 2 unde “i-o dat 25 la fund. Şi asta pentru că un gardian i-o dat ordin să mute o piatră mare şi el avea un necaz c-un picior, că era paralizat şi o refuzat, că nu poate. Şi i-o făcut raport şi i-o dat 25”.
Mărturia lui Victor Pop:
„[…] Când o fost rebeliunea cu frontieriştii … o fost aşa. Frontieriştii o avut o cameră de 150 de persoane, şi nu avea’ veceu în cameră. Restu’ camerelor toate aveau veceuri, dar acolo era veceu separat. Şi administraţia, ca să-i bâzâie, le-o-nchis veceul şi le-o băgat tinete … Şi-apoi ăştie o dat afară tinetele, ăştia iară le-o băgat şi nu le-o deschis veceul, şi-apoi ăştia o dat oblonele jos … Pe urmă, după rebeliune, ne-o pus de-lea înfundate, scândură la scândură, şi n-ai mai primit aer, numa’ pă deasupra da’ puţin. Şi-apoi ăştia o dat jos toate obloanele alea de scândură, şi-apoi a-nceput a striga: Criminalii! şi Vrem procuror general!
Era Goiciu atunci comandant. Şi-apoi pân’ la urmă o venit Goiciu cu-n batalion de gardieni şi cu Istrate, că ăsta era cu regimu’ şi paza. Şi-apo’ o blocat uşa … Ăştia din-năuntru or strigat: Gherla! Şi o ieşit lume din oraş către puşcărie, s-o făcut mare scandal atunci … Pă noi pe toţi ne-o pus pe burtă în paturi, şi-apoi chiar prin camera noastră o băgat pompierii furtunu’ … Că ce-o făcut ăştia? O făcut foc din cârpe, să miroasă, că îi foc şi chestii în cameră … Şi-apoi o-nceput pompierii să le baje apă, da’ n-o reuşit, că ăştia o băgat toate saltelele-n geamuri şi n-o putut băga. Pă urmă locotenentul major Istrate o deschis vizeta şi o tras cu automatul în cameră, şi-atunci i-o demoralizat … Şi-apoi gardienii o împins uşa şi paturile alea de le-or pus ei la uşă, şi o’ intrat înăuntru. Dup-aia i-o’ scos afară, i-o’ pus pe toţi în lanţuri, şi-n fiecare zi-i ducea la baie jos, şi acolo îi bătea până îi lăsa laţi. Turna apă pă ei şi îi ducea … şi iar îi aducea … Da’ nu pe toţi o sută cinzăci, numa’ pe o parte din ei, p-ăştia care o’ făcut protestu’ aista. […] De la camera 107, printr-o gaură mică, vedeam exact la şeful secţiei şi vedeam cum îi duce, şi cum îi bătea cu cearceafu’ ud … Şi-apoi, pe ormă, săracii, mulţi îşi lăsa galenţii ăştia de lemn prin cameră, şi Istrate le zicea: Bă, ţi-ai lăsat galenţii! Şi-apoi le mai da câte una peste spate cu botele alea pe care ducea hârdaiele. O fost teroarea mare atunci … Bătăi, extraordinare, şi-n fiecare duminică era bătaie de la ora opt şi până pă la 12. Urla celularul! P-un fost coleg, Victor Orha, l-o’ dus în pavilionul 2, şi cică i-o dat 25 la fund. Şi asta pentru că un gardian i-o dat ordin să mute o piatră mare şi el avea un necaz c-un picior, că era paralizat şi o refuzat, că nu poate. Şi i-o făcut raport şi i-o dat 25. […] Am fost mulţi acolo în Gherla … şase mii.”