More


    Filmul “Inferno”, cu Tom Hanks şi actriţa română Ana Ularu, va avea premiera în oraşul lui Dante

    - Advertisement -

    Inferno-Tom-Hanks

    Premiera filmului “Inferno”,al treilea din franciza cinematografică de adaptări după romanele lui Dan Brown despre cercetătorul în simbologie, Robert Langdon, cu Tom Hanks şi actriţa româna Ana Ularu în distribuţie, va avea premiera în Florenţa, oraşul natal al poetului Dante Aligheri, potrivit Reuters.

    “Sunt fericit că premiera mondială va fi chiar în Florenţa”, a declarat marţi, pentru Reuters, în Singapore, Ron Howard, regizorul celor trei filme din franciză. Cineastul a adăugat că Florenţa a fost oraşul ales simbolic pentru premiera filmului “Inferno”, deoarece “are o semnificaţie centrală” în poveste.Premiera va avea loc pe 8 octombrie.

    În “Inferno”, cercetătorul în simbologie Robert Langdon, jucat de Tom Hanks, încearcă să oprească o intrigă mârşavă care ar duce la răspândirea unei molimi printre oameni. Pelicula este ultima din seria adaptată după bestseller-ul lui Dan Brown din 2003, “Codul lui Da Vinci”. Tom Hanks va juca din nou rolul celui care decriptează misterele, pe care actorul l-a numit “cel mai inteligent tip pe care l-am interpretat.”



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img