Iohannis: Cameron m-a asigurat, în numele Marii Britanii, că românii sunt în siguranţă



iohannis

Premierul britanic David Cameron l-a asigurat, în numele Marii Britanii, la Bruxelles, pe preşedintele Klaus Iohannis că românii vor putea să rămână şi să muncească şi şi-a cerut scuze pentru incidentele care au avut loc.

“Am primit asigurări de la premierul Cameron, în numele Marii Britanii, nu în nume personal, că românii vor putea să rămână, vor putea să muncească şi şi-a cerut scuze pentru incidentele care au avut loc acolo”, a declarat preşedintele la Bruxelles.

De asemenea, şeful statului a spus că pentru România sunt multe mize, dar că va negocia poziţia foarte bine, principala temă a negocierilor bilaterale fiind poziţia românilor din Marea Britanie.

El a adăugat că David Cameron a confirmat că tabăra Leave nu are niciun plan concret şi că toată lumea a fost surprinsă de rezultat, având în vedere că se aşteptau ca votul să fie pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

“Este, din păcate, foarte clar că nimeni nu a avut un plan B. Acest lucru ne arată că toţi s-au aşteptat să se voteze pentru Remain şi au fost surprinşi de rezultat. Chiar premierul Cameron ne-a confirmat că tabăra Leave nu are niciun plan concret şi atunci este chiar nevoie de aceste câteva săptămâni pentru o abordare mai clară şi din partea Marii Britanii, şi din partea Uniunii Europene.
Este evident că Marea Britanie a avut referendumul şi trebuia să aibă varianta A şi varianta B. Evident că ar fi fost mai bine să se clarifice mai repede situaţia, dar în situaţia dată toţi am înţeles că mai repede de toamnă probabil nu se va putea negocia practic nimic”, a concluzionat Iohannis.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts