More


    România are cele mai proaste drumuri din UE

    =

    ocde

    Guvernul României cheltuiește sume uriașe pentru sectorul construcțiilor, respectiv nouă miliarde de euro pe an, și, cu toate acestea, România are cele mai proaste drumuri din Uniunea Europeană, a declarat, marți, Mari Kiviniemi, secretar general adjunct al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

    Ea a fost prezentă la București la conferința de prezentare a rezultatelor proiectului “Analiza impactului legislației în vigoare în sectoare cheie ale economiei românești”, realizat de Consiliul Concurenței, Guvernul României și OCDE.

    “Am selectat împreună trei domenii-cheie, pe criteriul importanței pentru economia românească: construcțiile, transportul de marfă și procesarea alimentelor. Aceste domenii înseamnă 12% din PIB-ul României și 10% din locurile de muncă din România. Am analizat peste 800 de acte normative din aceste sectoare. Echipa de proiect a făcut peste 150 de recomandări și, dacă acestea ar fi implementate, consumatorii români ar câștiga 434 de milioane de euro pe an. Mai departe, efectele vor avea un impact și mai mare în economie, prin creșterea productivității”, a spus Kiviniemi.

    Potrivit acesteia, mai multe studii ale OCDE au demonstrat că eliminarea barierelor concurențiale va duce la majorarea productivității, la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă în timp.

    “În ultimii ani, Guvernul României a cheltuit circa 9 miliarde de euro pe an pentru sectorul construcțiilor. Însă se pare că se pot obține prețuri mai bune la licitații. Spre exemplu, conform unui studiu al Forumului Economic Mondial în 2014, calitatea drumurilor din România a fost mai mică decât a oricărei alte țări membre din Uniunea Europeană. Aceasta în ciuda cheltuielilor semnificative pe care le face Guvernul în acest sector”, a completat ea.

    Reprezentantul OCDE a subliniat faptul că unul dintre motivele pentru care s-a ajuns la această situație este numărul mic de participanți la licitații.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img