More


    Artistul Cliff Richard cere despăgubiri de 1 milion de lire poliției britanice și BBC

    - Advertisement -

    Cliff-Richard

    Interpretul britanic de muzică Cliff Richard, care a fost vizat de o anchetă pentru presupuse agresiuni sexuale dar care nu a fost finalizată din cauza probelor insuficiente, cere despăgubiri poliției britanice și grupului media BBC, relatează duminică Mail on Sunday, citat de AFP.

    Potrivit Daily Mail, cântărețul britanic acuză în două scrisori transmise poliției și grupului BBC că ‘’au complotat ilegal’’ pentru încălcarea drepturilor sale la viață privată și cere la rândul său despăgubiri de un milion de lire sterline pentru prejudiciul adus.

    Fostul star rock, care a vândut peste 250 de milioane de discuri la nivel mondial, a fost acuzat că ar fi comis agresiuni sexuale împotriva unui băiat în anii ‘80.

    Richard, 75 de ani, a fost interogat de două ori de anchetatori după o percheziție desfășurată, în august 2014, la proprietatea sa din Berkshire, sud-estul Angliei, care a fost transmisă în direct de BBC, însă artistul nu a fost vreodată arestat sau pus oficial sub acuzare în această chestiune.

    Ancheta desfășurată de poliție, având inclusiv un acord cu BBC pentru difuzarea în direct a percheziției de la domiciliul artistului, face obiectul numeroaselor critici din partea breslei avocaților, apărătorilor drepturilor omului, a prietenilor și fanilor artistului și este, potrivit Daily Mail, în centrul demersurilor inițiate de avocații lui Cliff Richard.

    După cele 22 de luni ale anchetei, Cliff Richard a fost înștiințat luna trecută de procurori că nu va fi pus sub acuzare. Poliția din South Yorkshire ‘’a transmis public scuzele sale sincere’’ pentru modalitatea în care a gestionat mediatizarea anchetei. BBC a transmis de asemenea scuze artistului britanic.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare