More


    Guvernul va relua discuţiile cu oficialii canadieni privind vizele în septembrie

    =

    Guvernul-va-relua-discuţiile-cu-oficialii-canadieni-privind-vizele-în-septembrie---Dragos-Tudorache

    Şeful Cancelariei premierului, Ioan Dragoş Tudorache, a discutat, luni, la Bruxelles, cu ministrul canadian pentru migraţie, John McCallum, despre eliminarea vizelor, discuţiile urmând să fie reluate în septembrie, când Bucureştiul speră să fie luată decizia favorabilă cetăţenilor români.

    Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ioan Dragoş Tudorache, a participat, luni, la Bruxelles, împreună cu comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, la întâlnirea cu ministrul canadian pentru migraţie, refugiaţi şi cetăţenie, John McCallum, pe tema politicii vizelor pentru cetăţenii Uniunii Europene. Întâlnirea a avut loc în continuarea discuţiei avute de şeful Cancelariei cu ministrul canadian, în data de 23 mai, la Ottawa.

    “Am reiterat poziţia exprimată de premierul Dacian Cioloş în cadrul întâlnirii pe care a avut-o la Ottawa cu prim-ministrul Justin Trudeau, şi anume că România doreşte să sprijine procesul de ratificare a Acordului economic şi comercial UE-Canada (CETA), însă, pentru a putea să facă acest lucru, este nevoie ca problematica vizelor să fie rapid rezolvată. Credem că liberalizarea schimburilor de bunuri şi servicii între UE şi Canada ar fi golită de sens pentru cetăţenii români, dacă ar exista în continuare acest acces restricţionat pe bază de vize, lucru care cred că a fost înţeles de partea canadiană”, a declarat Dragos Tudorache, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului remis MEDIAFAX.

    Conform sursei citate, în cadrul întâlnirii, Canada a apreciat rezultatele pozitive ale misiunii tehnice din luna iunie.”Am convenit cu ministrul McCallum să reluăm discuţiile după ce guvernul canadian îşi reia activitatea, în luna septembrie, şi avem speranţa ca o decizie privind ridicarea vizelor să urmeze curând după aceea”, a mai declarat Ioan Dragoş Tudorache.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img