Lidia Buble a cântat în această seară în fața a zeci de mii de oameni. Ea a fost invitată să susțină un recital în cadrul evenimentului SummerKiss Live Concerts organizat de Kiss Fm. Imediat după ce a urcat pe scenă, artista a primit sute de critici.Evenimentul de pe litoral este transmis în direct și pe rețelele de socializare, astfel mai mulți fani pot urmări prestațiile artiștilor invitați la concertele Kiss Fm. Lidia Buble și Amira au cântat în urmă cu câteva minute, însă sute de oameni au început să comenteze negativ despre prestația lor. Aceștia s-au arătat nemulțumiți de faptul că artistele au făcut playback și au contestat calitățile lor vocale.
Lidia Buble a fost comparată cu Andra sau Delia, artiste care cântă live la orice concert. Mai mult, oamenii au spus în comentarii că în 2016 niciun artist nu ar mai trebui să facă playback în fața mulțimii, mai ales că evenimentul la care sunt invitați se numește „SummerKiss Live Concerts”.
Cântăreața a fost criticată și după prestația de la evenimentul Europa Fm Live pe plajă. Fanii i-au scris mai multe mesaje după ce Lidia a postat o fotografie de la concert.
„Ai fost foarte eleganță dar ca si prestație muzicala live,ai fost o dezamăgire.” a fost doar unul dintre comentarii.
Chiar și așa artista are un număr de fani extrem de mare care o susțin și o iubesc așa cum este ea.
Lidia Buble, aspru criticată pentru prestația de la SummerKiss Live Concerts!
- Advertisement -