More


    Polițiștii acționează pe străzile Sătmarului

    - Advertisement -

    politie

    Polițiștii sătmăreni demarează zilnic, timp de o săptămână, acțiuni în cadrul programului ”Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Așadar, ieri aceștia au ieșit pe străzile Sătmarului, împreună cu voluntarii de la ”Asociația Stea”, pentru a-i atenționa pe părinți în legătură cu riscurile la care sunt expuși în momentul în care cei mici sunt lăsați nesupravegheați la calculator.

    Polițiștii au împărțit preț de câteva ore pliante sugestive trecătorilor și au discutat cu aceștia despre riscuri, oferindu-le sfaturi pentru o navigare mai sigură pe internet.

    Aceste acțiuni de prevenire sunt extrem de importante pentru a evita situațiile neplăcute cu care tinerii se confruntă tot mai des. Conform unei cercetări realizate de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din Poliția Română, pe un eșantion de 903 elevi de gimaziu din 50 de unități de învățământ din întreaga țară, 70% dintre elevii de gimanziu accesează Internetul cel puțin o dată pe zi, iar 86% dintre elevii care accesează Internetul frecventează site-urile de socializare. Polițiștii recomandă părinților să supravegheze activitatea copiilor pe Internet și să îi încurajeze pe cei mici să aibă un comportament responsabil, cuviincios, inclusiv pe internet.

    Acțiunile din cadrul programului ”Săptămâna Prevenirii Criminalității” vor continua și în următoarele zile, când polițiștii vor desfășura diferite acțiuni de prevenire, pe diverse domenii.
    Ioana Simion



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img