Atragerea investițiilor germane și pregătirea județului Satu Mare pentru oportunitățile economice legate de reconstrucția Ucrainei au fost principalele teme ale unei întâlniri desfășurate astăzi între autoritățile județene și reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România).
La discuții au participat prefectul Altfatter Tamás, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, directorul general al AHK România, Sebastian Metz, și Iuliu Cadar, reprezentantul regional al organizației pentru județele Satu Mare, Bihor, Maramureș și Sălaj.
Întâlnirea a continuat dialogul început anul trecut, cu ocazia vizitei unei delegații AHK la Satu Mare. Discuțiile au vizat proiectele de dezvoltare regională, investițiile în infrastructură și energie, precum și rolul parcurilor industriale în atragerea unor noi investitori.
Un subiect important a fost relația județului cu Ucraina, în perspectiva reconstrucției acestei țări. Reprezentanții AHK au arătat că există companii germane interesate de această direcție. În paralel, autoritățile județene lucrează împreună cu administrațiile locale la identificarea și pregătirea unor amplasamente pentru viitoare investiții.
„Județul nostru are un avantaj pe care trebuie să îl valorificăm, și anume poziția sa la granița cu Ucraina și Ungaria. Reconstrucția Ucrainei va deschide oportunități economice importante pentru întreaga regiune, iar noi vrem să fim pregătiți”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.
Prefectul a subliniat și contribuția partenerilor germani la viața comunității, prin implicarea în educație și în domeniul social.
„De aceea lucrăm deja cu autoritățile locale ca să avem amplasamente disponibile și infrastructura necesară. Astfel, companiile germane interesate vor găsi aici un partener serios și un loc potrivit pentru investiții”, a mai transmis Altfatter Tamás.
























