Mani Gyenes a ajuns cu bine la Buenos Aires



mani

Cine se trezeste de dimineata, dupa Craciun, ajunge la … Dakar. Sătmăreanul Mani Gyenes a făcut două zile pe drum pana in America de Sud pentru a lua startul a saptea oara in cel mai dur…raliu al planetei.

Gyenes si-a trimis motocicleta inainte la Dakar. De Craciun, el a plecat din Satu Mare, iar o zi mai tarziu a zburat din Bucureşti in America de Sud. Iar după 23 de ore de stat în aeroporturi şi avion a ajuns cu bine la Buenos Aires.

mani1

“Mi-ar placea sa vad o personalitate in Argentina, nu cred ca am cum sa ma intalnesc cu Messi sau Maradona.” a declarat Mani la plecarea din Bucureşti.

De Revelion, Gyenes va fi in Paraguay. Acolo se da startul Raliului Dakar.

“Vom merge putin in oras, ciocnim un pahar de sampanie si mergem la somn ca peste 2 zile incepe nebunia.” De altfel imediat ajuns în Argentina, MANI , împreună cu staff-ul tehnic au şi postat pe pagina oficială de facebook a riderului un mesaj care spune tot despre emoţiile celor de la Autonet Motorcicle Team : “Abia am asteptat sa ajung in Buenos Aires.” , mesaj însoţit de o fotografie de la cină.

Anul trecut, Gyenes a terminat pe locul 14. Timp de 2 saptamani, Gyenes va alerga 9000 de kilometri. E ca si cum s-ar duce cu motocicleta pana la Tokyo.

mani2

“Eu as vrea sa imping spre top 10, dar este un lucru greu, e o treapta destul de grea pentru mine.”

Va concura cu numărul 29
Conform site-ului oficial, la clasa moto sunt înscrişi 145 de piloţi. Mani Gyenes a primit numărul 29 şi este considerat unul dintre cei mai buni piloţi privaţi, dincolo de piloţii de uzină. Dovadă şi realizările sale de la Dakar. Se află la a şaptea participare şi a debutat în urmă cu fix 10 ani. La ediţia trecută a încheiat pe un excelent loc 14, iar în 2017 îşi propune cel puţin să egaleze performanţa de la Dakar 2016. Mani se va baza pe aceeaşi motocicletă, dar îmbunătăţită. Pe un KTM 450 Rally Replica se va bate acum la clasa super producţie.

La clasa moto se vor parcurge 8.818 kilometri din care 4.089 kilometri reprezintă probele speciale. Sunt 12 etape în Paraguay, Bolivia şi Argentina.
Vă lăsăm cu programul complet de la Dakar 2017:
• Etapa 1 (Asuncion – Resistencia): 2 ianuarie – 454 km (39 km proba specială)
• Etapa 2 (Resistencia – San Miguel de Tucuman): 3 ianuarie – 803 km (275 km p.s.)
• Etapa 3 (San Miguel de Tucuman – San Salvador de Jujuy): 4 ianuarie – 780 km (364 km p.s.)
• Etapa 4 (San Salvador de Jujuy – Tupiza): 5 ianuarie – 521 km (416 km p.s.)
• Etapa 5 (Tupiza – Oruro): 6 ianuarie – 692 km (447 km p.s.)
• Etapa 6 (Oruro – La Paz): 7 ianuarie – 786 km (527 km p.s.)
8 ianuarie – zi de odihnă
• Etapa 7 (La Paz – Uyuni): 9 ianuarie – 622km (322 km p.s.)
• Etapa 8 (Uyuni – Salta): 10 ianuarie – 892 km (492 km p.s.)
• Etapa 9 (Salta – Chilecito): 11 ianuarie – 977 km (406 km p.s.)
• Etapa 10 (Chilecito – San Juan): 12 ianuarie – 751 km (449 km p.s.)
• Etapa 11 (San Juan – Rio Cuarto): 13 ianuarie – 754 km (288 km p.s.)
• Etapa 12 (Rio Cuarto – Buenos Aires): 14 ianuarie – 786 km (64 km p.s.)





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts