Misiune dificilă în Teleorman



basc

Baschetbalistele de la CSM Satu Mare joacă vineri de la ora 19 la Alexandria într-un meci ce contează pentru etapa a 13-a a Ligii naţionale de baschet feminin.

Iar dacă e să ne uităm peste programarea făcută de federaţie, fetele lui Araujo au toate şansele să se întâlnească pe drumul de întoarcere cu Moş Crăciun . Căci din Teleorman spre Satu Mare oricât de bun ar fi şoferul microbuzului tot de Ajun ajunge echipa acasă…

Legat de meci, CSM-ul continuă să aibă probleme cu accidentările. Kristina Baltic e în recuperare după fractura de la degetul piciorului, în vreme ce Wittington acuză în continuare dureri la genunchi. Totuşi americanca a făcut deplasarea la Alexandria şi la nevoie va intra pe teren…A revenit Adina Pop după problemele personale avute în aceste zile.

„La Alexandria am câştigat greu indiferent de ce echipă am avut. În plus, se joacă într-o sală mică şi oboseala s-ar putea şi ea să ne afecteze. Dar dacă ne vom mobiliza ca şi în ultimele meciuri, cu Braşov, Iaşi şi Sepsi, cred că putem veni acasă cu toate punctele”, spune jucătoarea Andreea Olah.

De partea cealaltă, BC Alexandria are doar două victorii dar în tur a jucat majoritatea meciurilor în deplasare, iar acum şi­­­ a amânat meciul din etapa trecută cu CSM Târgovişte deoarece antrenorul Mădălin Piperea a fost cu lotul României la Balcaniadă.

Partida va fi arbitrată de Bedir Sefer, Lavinia Gheorghe şi Bogdan Badea. Comisar: Branisteanu Petre

Se mai joacă azi: Olimpia Braşov- U Cluj Napoca, CSM Târgovişte- Phoenix Galaţi, Poli Iaşi- BC ICIM Arad, Sepsi Sfântu Gheorghe- Sirius Târgu Mureş.

CLASAMENT
1.ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe 11/1 23
2.Universitatea Cluj-Napoca 9/3 21
3.Olimpia CSU Brasov 9/3 21
4.CS Municipal Targoviste 8/3 19
5.CS Phoenix Galati 7/5 19
6.CS Municipal Satu Mare 5/7 17
7.Univ Goldis ICIM Arad 4/8 16
8.ACS BC Sirius Tg Mures 3/9 15
9.CSBT Alexandria 2/9 13
10.Politehnica National Iasi 1/11 13





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts