Power revine în forţă



power

Sala LPS „Ecaterina Both” din Satu Mare a găzduit timp de trei zile Cupa Sătmarului la minifotbal, prima ediţie. Competiţia s-a bucurat de succes, s-au înscris 16 echipe din Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor şi din Ungaria. Totul a început marţi, iar campioana turneului s-a decis joi seara aproape de miezul nopţii.

După faza grupelor, clasamentele arătau în felul următor:
Grupa A: 1.AS Roma, 2.Sentierri, 3.Reg. 2 IPA, 4.Brazilienii;
Grupa B: 1.Power, 2.Alcrio, 3.Beny Trans, 4.Frăţia;
Grupa C: 1.Călineşti, 2.TSE, 3.Viile SM, 4.Rol Cris;
Grupa D: 1.Gaşca Nebună, 2.Dinamo MSM, 3.KHS, 4.MTK.

Primele trei clasate din fiecare grupă s-au calificat în fazele eliminatorii. Apoi, finala s-a disputat în trei, fiecare cu fiecare. Acolo au ajuns echipele sătmărene: Power, AS Roma şi TSE. Cu jucători de la Olimpia, Power a reuşit să câştige competiţia, s-a impus cu 3-0 cu AS Roma şi 4-1 cu TSE. De menţionat că Power a câştigat toate meciurile pe care le-a avut la turneu. Pe locul 2 s-a clasat AS Roma, iar pe locul 3 a terminat TSE. Tot Power a oferit şi jucătorul turneului în persoana lui Levente Dobondi, în vreme ce Raul Cherecheş de la TSE a primit un premiu special, fiind ales cel mai bun portar al competiţiei. Echipa câştigătoare a primit 6.500 lei. Am putea spune că trupa condusă de Michael Mureşan revine în forţă în competiţiile de futsal sau minifotbal. După ce a dominat ani buni turneele de Crăciun sau cele de la Rania , Power a lăsat impresia în ultimul timp că a dispărut din peisaj…Doar că acum Michael a strâns iar băieţii în jurul său iar Power a fost de departe cea mai bună trupă a competiţiei.

„Le mulţumesc tuturor celor care au ales să participe la Cupa Sătmarului. Atât sătmărenilor cât şi oaspeţilor din afara judeţului”, a declarat Adrian Farcău, principalul organizator.

Power: Marius Şuta – Florin Mureşan, Attila Mandi, Levente Dobondi, Cosmin Iuhas, Adrian Marinaş, Marius Pop, Tony Kanaloş, Dumitru Muntean, Michael Mureşan, Raul Iuhas.

Turneul a fost organizat de Adrian Farcău, Primăria Satu Mare şi Federaţia de Minifotbal din România.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts